Ploșnița dantelată, cunoscută și sub denumirea de tigrul platanului, a ajuns și la Făgăraș

Tot mai mulți făgărășeni se plâng de o invazie de insecte în oraș. Este vorba de ploșnița dantelată, cunoscută și sub denumirea de tigrul platanului, insectă care a fost semnalată în mai multe orașe mari încă de anii trecuți, precum Clujul, Sibiul, București și Alba Iulia.

Plosnita Dantelata2Ploșnița dantelată a ajuns și la Făgăraș. Locuitorii mai multor zone din municipiu au reclamat prezența unor insecte neobișnuite. Acestea sunt descrise ca fiind foarte mici, iar înțepăturile lor, destul de puternice.  Potrivit specialiștilor, tigrul platanului nu transmite boli, însă numărul mare și înțepăturile puternice le provoacă foarte multe neplăceri oamenilor.

Potrivit specialiștilor, insecta ar fi fost adusă  din America de Nord, în mod accidental în Europa odată cu plante ornamentale. Ceea ce este cel mai îngrijorător pentru locuitori este că nu au niciun duşman natural şi nu pot fi distruse cu insecticid.

Biologul Adrian Ruicănescu, cercetător la Institutul de Biologie din Cluj-Napoca, a explicat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, de ce ploșnițele dantelate nu pot fi ucise cu substanțe chimice.

Deja există o isterie a’propos de ploșnițele dantelate, numite hilar de unii „tigri”. Sunt insecte mici, aparținând ordinului Hemiptera. Este vorba de 2 specii, originare din America de Nord, care au fost aduse accidental în Europa odată cu plante ornamentale. În propriul lor ecosistem, au evoluat împreună cu alte insecte, plus bacterii și virusuri, care controlează și mențin aceste populați în limite normale. În noile areale, aceste insecte nu au dușmanii proprii, astfel populația nu este ținută sub control. În general, natura reglează lucrurile, dar în ritmul ei. Dacă intervenim, cu substanțe chimice, nu facem altceva decât să „zădărnicim” apariția sau adaptarea unor specii autohtone, care ar putea să găsească aceste ploșnițe ca sursă de hrană. Acestea pot fi doar mici păianjeni sau mici viespi, cum este cea din fotografie. „Dantela” care se vede pe aceste insecte, este formată din excrescențe lamelare în care se găsesc celule secretoare de ceară, deci majoritatea substanțelor chimice nu le afectează, dar vor afecta celelalte insecte care s-ar putea adapta și deveni inamicii acestor ploșnițe. Întâmplător, în zilele foarte calde, aceste insecte sunt foarte active, zboară pentru a se răspândi pe alți arbori, iar mai ales, dacă suntem îmbrăcați în culori deschise, le atragem și ne pot pișca. Am tot primit întrebarea ce se poate face. N I M I C ! Așa cum, după un atac „devastator” al moliei-miniere-a-castanului-sălbatic (Cameraria ohridella) în anii următori, populațiile acesteia s-au reglat, sperăm că și populațiile de ploșnițe dantelate se vor regla. Cea mai bună măsură este să lăsăm Natura să rezolve. Și să sperăm că o va face. Oricum, orice altă acțiune nu va face altceva decât să amplifice dezastrul.“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *