Subiectul zilei

Tragedie într-o familie din Mândra. Un bărbat a fost găsit decedat în casă iar soția acestuia, inconștientă

Tragedie într-o familie din Mândra. Doi soți au fost găsiți ieri inconștienți în casă de una din fiice după ce aceștia nu au mai răspuns la telefon. Echipele de salvare au ajuns imediat la fața locului, însă pentru bărbatul de 63 de ani a fost prea târziu, acesta fiind decedat. Soția acestuia a fost transportată la spital, în stare de inconștiență.

Am fost solicitați să intervenim ieri, în jurul orei 12, în localitatea Mândra. Fiica persoanelor a sesizat că părinții nu răspund la apelurile telefonice. La locul solicitării, s-a intervenit cu o ambulanță de tip B2 de la SAJ și cu un echipaj de prim ajutor din partea SMURD. La locul solicitării, într-o cameră a fost găsit un bărbat de aproximativ 65 de ani, decedat și în cealaltă cameră, soția era în stare comatoasă, a fost transportată la spital. Cauzele posibile ar fi fost intoxicație cu monoxid de carbon, dar organele de anchetă se vor pronunța asupra acestor aspecte.“, ne-a spus Levente David, manager Serviciul de Ambulanţă Judeţean Braşov.

Oamenii din sat vorbesc că o defecțiune la convectorul de gaz ar fi cauza acestei nenorociri. Acum, oamenii legii fac cercetări pentru a stabili exact cauza care a condus la această tragedie.

Polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate starea de fapt.“, ne-a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *