Serviciul de Termoficare din Făgăraș caută furnizor de gaze naturale
Serviciul Public de Alimentare cu Energie Termică în Sistem Centralizat din Făgăraş se aşteaptă să plătească, în 12 luni, aproape 30 de milioane de lei pentru gazul necesar încălzirii locuinţelor şi instituţiilor pe care le deserveşte. Pentru a identifica un furnizor de gaze naturale, serviciul a lansat o licitaţie publică, iar ofertele din partea companiilor interesate sunt aşteptate până în 13 octombrie.
Potrivit anunţului publicat pe platforma electronică de achiziţii publice, serviciul va încheia un contract cu o valabilitate de 12 luni cu furnizorul, iar valoarea totală este cuprinsă între 26.488.352 lei şi 29.137.268 lei, fără TVA, scrie bzb.ro.
Energie în sistem centralizat şi pentru spitalul din localitate
Serviciul de termoficare din Făgăraş deţine nouă centrale termice şi, printre altele, asigură energia termică necesară încălzirii spitalului din oraş.