Organizația PNL Făgăraș vine în sprijinul dezvoltării antreprenoriatului făgărășean
Organizația PNL Făgăraș vine în sprijinul dezvoltării antreprenoriatului făgărășean, printr-un proiect care vizează finanțare nerambursabilă de 40.000 euro pentru fiecare întreprindere nou înființată.
„Printr-un parteneriat cu Camera de Comerț Balcanică Brașov, demarăm proiectul “Start – Up Transilvania – Incubatoare de afaceri” ,oferind viitorilor antreprenori din Municipiul Făgăraș disponibilitatea unor noi resurse, în valoare totală de aproape 1.500.000 euro, pentru a-și pune în practică inițiativele antreprenoriale. Bugetul acestui proiect este dedicat asigurării instruirii antreprenoriale pentru minim 40 de persoane din Municipiul Făgăraș, selectarea a 37 de planuri de afaceri, susținerea înființării firmelor pentru inițiatorii acestor planuri de afaceri și finanțarea planurilor de afaceri cu o sumă de maxim 40.000 euro per proiect“, se arată într-un comunicat de presă, remis redacției de PNL Făgăraș.
Scopul proiectului echipei PNL Făgăraș este susținerea dezvoltării antreprenorialului în sectoarele non -agricole din zona urbană a Făgărașului , dezvoltarea economică a regiunii, dar și crearea a minim 74 locuri de muncă.
Proiectul face parte din Programul Operațional Capital Uman – Parteneriat Regiunea Centru.
Mai multe informații despre accesarea acestor fonduri nerambursabile, se pot obține de la secretariatul PNL Făgăraș de pe str. Republicii, nr. 6, Făgăraș sau la telefon : 0769175800, persoană de contact : Magda Cențiu.