Tradiții din mai multe zone ale țării, dar și de peste hotare, reunite la Beclean
Tradițiile populare din mai multe zone ale țării, dar și din afara granițelor României, s-au reunit la Beclean. Prima ediție a Festivalului Internațional, din satul Beclean a adunat 10 ansambluri folclorice.
Evenimentul a debutat cu o paradă impresionantă pe străzile satului. Atât gazdele, cât și musafiri și-au etalat costumele tradiționale, dar și muzica și strigăturile. Parada a fost deschisă de gazdele și organizatorii acestei prime ediții a festivalului, Junii Becleanului de pe Olt.
„Câteva emoții sunt, fiind prima ediție, dar fiindcă timpul zboară, nu prea mai avem timp de emoții, pentru că trebuie să le punem toate la punct ca totul să iasă bine, lumea să fie cât mai mulțumită și să ne bucurăm cu toții de acest moment. Ansamblul nostru are doar nouă ani, este un ansamblu tânăr. Am fost invitați anii trecuți la câteva festivaluri internaționale în Turcia și Muntenegru și am zis de ce nu, la Beclean. E frumos când te duci în alte părți și ești bine primit și am zis să încercăm și noi și să-i invităm pe cei care ne-au primit, dar și pe alții, să ducem mai departe tradiția și de ce nu, un festival international la Beclean“, ne-a spus Florin Șerban, instructorul Ansamblului „Junii Becleanului de pe Olt“.
„Suntem în zi de sărbătoare, la Becleanul nostru de pe Olt și avem oaspeți de seamă: echipa de prieteni din Muntenegru, prieteni de pe Someș, de la Arpaș, de la Drăguș, de la Brașov sașii, ungurii de la Brașov, cei de la Șinca Nouă. Sunt 10 ansambluri, care ne vor încânta în această seară, începând cu o paradă a portului costumelor populare și cu toții ne vom bucura de această seară minunată“, ne-a spus Claudiu Motrescu, primarul comunei Beclean.
La Becleanul de Făgăraș au ajuns și beclenarii din Becleanul de Someș, cu care făgărășenii au legat o strânsă prietenie încă din vara anului trecut.
„Am venit la Beclean și ne bucurăm că ne-am întâlnit beclenarii, pentru că noi așa zicem beclenari, ei zic beclereni, dar noi știam că sunt două Becleanuri. Ne-am bucurat că în vară, am reușit să ne cunoaștem, au venit ei la noi și acum noi le-am întors vizita și ne simțim bine împreună. Bine că noi, fiind oraș, suntem un pic mai mare,dar ne bucurăm că suntem împreună. Sunt oameni deosebiți și drept răspuns am venit și noi aici“, ne-a spus Ștefan Mathe, viceprimarul orașului Beclean.
După parada de pe străzile din sat, cele 10 ansambluri prezente la festival au încântat publicul prezent la Căminul Cultural. Pe scena festivalului au urcat rând pe rând: Junii Becleanului de pe Olt, Comorile Arpașului, Ansamblul Folcloric Buzavirag-Albăstrița, Ansamblul Brădulețul, Ansamblul Mugurii Drăgușului, Ansamblul German Korona, Ansamblul Șinca Nouă, Ansamblul Studențesc de Folclor Junii Brașovului, Ansamblul Porta di Danza- Folk Group Dulcinea, Ansamblul Folcloric Someșul Beclean.
„Ne bucurăm de invitația făcută de domnul primar, am venit cu bucurie. Noi suntem legați pentru că în fiecare an și dânșii au participat la noi, cu echipa de dansuri populare. Suntem din Țara Făgărașului și am pregătit un program artistic cu Comorile Arpașului“, ne-a spus Constantin Văcariu, primarul comunei Arpașu de Jos.
La eveniment a luat parte și președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea. La finalul festivalului, cu toții au primit diplome și plachete. Iar sărbătoarea a continuat cu o masa câmpenească cu ceaun de berbec pregătit după rețetele oamenilor din Beclean.
Festivalul a fost organizat de Ansamblul Junii Becleanului împreună cu Primăria și Consiliul Local Beclean, dar și cu parohiile din comună.