Sărbătoare mare astăzi. Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Ştefan.

În a treia zi de Crăciun, pe 27 decembrie, credincioşii ortodocşi şi cei greco-catolici îl sărbătoresc pe Sfântul Ștefan. De această zi sunt legate o serie de tradiţii, obiceiuri şi superstiţii.

Potrivit unei tradiții străvechi, de Sfântul Ștefan este bine să se dea în dar o icoană a Sfântului sau o candelă nouă aprinsă pentru sănătatea rudelor bolnave, dar şi pentru sporul casei. Tot ca un semn al iubirii, preţuirii şi respectului este bine ca în această zi persoanele certate să se împace.

În unele zone din Muntenia, gospodinele pregătesc aşa-numitele „Pâinici ale lui Ştefan”, făcute în forme rotunde, dintr-un aluat foarte asemănător cu cel de cozonac. Se obişnuieşte că aceste pâinici să se ungă cu miere. De asemenea, pâinicile amintesc creştinilor de pietrele cu care a fost ucis Sfântul Ştefan. Odată ce sunt sfinţite de preot la biserică, painicile se împart copiilor sărmani.

Tot de Sfântul Ştefan, se prepară şi se împart mucenici cu miere şi nucă, care amintesc de moartea lui mucenicească.

Se fac pomeniri pentru sufletele celor care au murit în împrejurări dramatice, iar pachetele cu mâncare se împart şi persoanelor tinere, care poartă numele primului mucenic Ştefan.

Nu în ultimul rând, este bine ca în această zi să evităm deplasările în zonele montane și în locuri izolate, care ne pun viața în pericol.

sursa.a1.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.