Hoții de combustibil au dat lovitura în Făgăraș

Două furturi de combustibil au fost înregistrate în ultimele două zile pe raza Făgărașului. Ultimul, în dimineața acestei zile când din rezervoarele a două TIR-uri staționate într-o parcare neamenajată pe marginea Drumului Național 1 au fost sustrase cantitățile de 500 l, respectiv 150 l de motorină. Cel de-al doilea furt s-a înregistrat în noaptea de 12 spre 13 noiembrie. Hoții au furat din rezervorul unei autoutilitare parcate pe strada 13 Decembrie, 25 de litri de combustibil. În ambele cazuri s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat și se fac cercetări de către Poliția Municipiului Făgăraș.