Delegație condusă de Gheorghe Sucaciu, în Bulgaria

foto:bzb.ro

În perioada 5 – 8 octombrie, o delegaţie formată din 30 de oameni de afaceri şi slujitori ai Bisericii Ortodoxe din cadrul Mitropoliei Ardealului – delegaţie condusă de primarul municipiului Făgăraş, Gheorghe Sucaciu, şi primarul comunei Cristian, Gicu Cojocaru, precum şi de către consilierul judeţean Andi Kadaş din partea Consiliului Judeţean Braşov – a efectuat o deplasare în Bulgaria la invitaţia omologilor lor din municipiul Vidin, reşedinţa judeţului Vidin, precum şi din staţiunea balneo-climaterică, Vârşeţ. De asemenea, din delegație au făcut parte și reprezentanți ai mediului privat.

Delegaţiile şi vizitele dintre România şi Bulgaria, precum şi tratatele de înfrăţire şi colaborare demarate, se înscriu în politica strategică adoptată de grupul de lucru creat între cele două ţări, la întâlnirea dintre preşedintele României Klaus Johannis, şi preşedintele Bulgariei Rumen Radev, precum şi în elementele de sustenabilitate economică convenite la întâlnirea primilor miniştri de la Varna, din această lună. De asemenea, primarii din cele două localităţi braşovene au iniţiat aceste parteneriate interesaţi de a implementa proiecte europene transfrontaliere, având totodată în derulare unele proiecte de interes local. La întâlnirea de la Vidin, delegaţia a fost întâmpinată de prefectul regiunii Vidin, precum şi de primarul municipiului, Ognyan Tsencov, iar din partea română, delegaţia fost coordonată de primarul Gheorhghe Sucaciu şi administratorul public al oraşului, Marius Rica. Cu această ocazie au fost abordate problematici legate de reabilitarea oraşelor-cetate, crearea unor parcuri tematice adiacente cetăţilor, a unor centre de afaceri, centre expoziţionale, precum şi parcuri ştiinţifice şi de transfer tehnologic, dar şi modalităţi de decontaminare a zonelor, având în vedere că unele dintre părţi au probleme de acest gen. De asemenea, s-a dispus crearea unui grup de lucru privind inventarierea în regiune a unor obiective comune turistice-culturale-religioase şi crearea unor circuite de acest gen. Primarul Făgăraşului a impus grupurilor de lucru constituite între cele două părţi un program de aşa manieră încât prin memorandumurile care se vor semna să se stabilească termene concrete şi paşi de urmat.

foto: bzb.ro

Ne-am întâlnit cu domnul primar, cu președintele Consiliului Local Municipal, cu prefectul județului Vidin, cu consilieri din Consiliul Municipal și am avut discuții vizavi de parteneriate dintre România și Bulgaria în perspectiva finanțărilor pentru țările de est. Pentru a finanța asemenea proiecte trebuie să fie minim doi parteneri din două țări diferite. Anul viitor, Bulgaria va prelua președinția Uniunii Europene și probabil, politica lor va fi de a dezvolta și finanța țările estice ale Uniunii Europene. Atunci, noi , în această perioadă, ne pregătim  pentru a încheia aceste parteneriate ca anul viitor să putem accesa diferite finanțări. Ceea ce ne interesează pe noi la Făgăraș sunt centre de cercetare, parcuri industriale, parcuri tematice și din discuțiile și întâlnirile care vor urma, vom dezvolta și alte proiecte. Pentru aceste proiecte ne trebuie parteneriate și bineînțeles că dacă vom fi parteneri în diferite proiecte, următorul pas va fi și o înfrățire pentru că noi trebuie să colaborăm și din punct de vedere al tradițiilor, culturii, avem o istorie asemănătoare și se pretează o înfrățire de genul acesta“, ne-a declarat Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.

sursa. bzb.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.