Beți la volan

foto: arhiva

Au fost două zile de sărbătoare iar mulți făgărășeni au petrecut la iarbă verde. Unii însă nu au ținut cont de reguli și au urcat la volan chiar dacă au consumat băuturi alcoolice. Polițiștii au fost pe teren, iar în țara Făgărașului ieri au fost depistați doi șoferi care conduceau mașinile deși consumaseră alcool.

La data de 25.06 a.c., în jurul orelor 21.20, un bărbat de 30 ani, a condus un autoturism pe DC 4, pe raza localității Voila, dinspre Rucăr spre Cincșor, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultând o alcoolemie de 0,58 mg/l alcool pur. Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Făgăraș, unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

La data de 25.06 a.c., în jurul orelor 19.15, un bărbat de 36 ani, a condus un autoturism pe str. Negoiu, din municipiul Făgăraș, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultând o alcoolemie de 0,48 mg/l alcool pur. Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Făgăraș, unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză au fost întocmite dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, instrumentat sub coordonarea unității de parchet.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.