Atelier de pictură pe sticlă la Comăna de Jos

foto: mitropolia-ardealului.ro

26 de copii din comuna Comăna, dar și din Ticuș au participat sâmbătă, 13 mai la un atelier de pictură pe sticlă organizat de parohia Comăna de Jos. În cadrul atelierului intitulat „Icoana- fereastră spre cer“, copiii au fost inițiați în tehnica picturii pe sticlă a icoanelor de protopopul de Rupea, Ion Alexandru Petrica, absolvent al Şcolii populare de Artă Braşov, sectia iconografie.

„Copiii au învățat să picteze pe dosul sticlei, în stil traditional, această tehnică abordată în cadrul atelierului fiind caracteristică  școlilor de iconari din Transilvania. Activitatea a avut loc în contextul Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti”, a declarat  protopopul de Rupea, Ion Alexandru Petrica.

Activități în protopopiat

Atelierul „Icoană-fereastră spre cer” va fi accesibil și copiilor din alte parohii din Protopopiatul Rupea. La viitoarele activități vor participa și copii din Rupea, Jibert, Măieruș sau Augustin, iar în cadrul atelierului, cei mici vor afla mai multe despre această străveche tradiție a picta icoane pe sticlă.

foto.mitropolia-ardealului.ro

Copiii din Comăna au participat și la alte activități organizate de Protopopiatul Rupea, în colaborare cu alte parohii. Amintim aici atelierul de încondeiat ouă organizat în Parohia Cuciulata înainte de sărbătoarea Sfintelor Paști, când copii din localitățile menționate au învățat de la localnice ale satului Cuciulata tehnica tradițională de închistrit ouă. Activitatea a avut loc la muzeul parohial din Cuciulata și a adunat peste 20 de copii din cele două parohii din Protopopiatul Rupea.

sursa:mitropolia-ardealului.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.