Hârseniul, în sărbătoare

img_4567 A fost sărbătoare astăzi în satul Hârseni. Profesorii, elevii, dar şi părinţii au marcat aşa cum se cuvine Zilele Şcolii Gimnaziale din Hârseni. Îmbrăcaţi frumos în costumele populare, elevii au pregătit un program artistic de colinde şi dansuri populare.

Sala Căminului Cultural din Hârseni a fost neîncăpătoare pentru zecile de elevi, profesori şi părinţi veniţi de la mai multe şcoli din Ţara Făgăraşului şi nu numai pentru a sărbători aşa cum se cuvine a doua ediţie a „Zilelor Şcolii Gimnaziale„Prof. dr. Ioan Cerghit“. Pe scena căminului au urcat elevii şcolii din Hârseni, dar şi invitaţi de la şcolile din Cincu, Poiana Mărului, Părău, de la Colegiul Naţional „Radu Negru“ şi de la Colegiul Naţional „Doamna Stanca“.

img_4560Este a doua ediţie a Zilelor Şcolii, astăzi, iar duminică avem serbarea. Ce ne-am dorit noi, a fost un exerciţiu fantastic de a realiza o revistă a şcolii, de a realiza un pliant. Copiii au fost foarte motivaţi pentru acest eveniment şi considerăm că această aniversare îi atrage pe copii pentru că noi facem foarte multe demersuri în vederea atragerii copiilor la şcoală, în vederea reducerii abandonului şcolar pentru că asta contează foarte mult. Ori după cum vedeţi, la Căminul Cultural se vede o participare foarte mare şi vă spun sigur că aceste evenimente atrag copiii la şcoală şi sunt foarte implicaţi în ceea ce fac“, ne-a declarat Mihail  Naneş, directorul  Şcolii Gimnaziale din Hârseni.

La sfârşitul programului artistic, desfăşurat la Căminul Cultural, invitaţii au vizitat Şcoala din Hârseni, dar şi expoziţia de Crăciun pregătită cu această ocazie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.