„Am văzut că oamenii au lipsuri, dar au o ospitalitate copleşitoare, ţi-ar da tot ce au ei mai bun, cum era odată şi la noi“

 img_2770Comuna Şinca Nouă este recunoscută în ţară pentru peisajele mirifice ale zonei, dar şi pentru ospitalitatea oamenilor. În ultimii ani, tot mai mulţi străini au călcat pragul locuitorilor din Şinca Nouă. Şi asta datorită promovării comunei, dar şi legăturilor de colaborare cu multe localităţi din ţară şi de peste hotare. În ultima perioadă, o altă legătură s-a legat între comuna Şinca Nouă şi localitatea Carahasani din Republica Moldova. În interviul ce urmează, aflăm de la primarul comunei Şinca Nouă, Dumitru Flucuş, experienţa întâlnirilor cu fraţii de peste Prut, dar şi ce planuri s-au făcut în urma înfrăţirii cu această localitate.

 

Ştim că aţi avut câteva întâlniri în urma cărora comuna Şinca Nouă s-a înfrăţit cu o localitate din Republica Moldova. Cum aţi ajuns să faceţi un asemenea pas?

Când era campania electorală pentru alegerile locale, a fost la Palatul Parlamentului, în Bucureşti, o întâlnire între primarii din România şi cei din Republica Moldova.  În Republica Moldova sunt 900 de comune şi au participat 450 de primari, foarte  mulţi. În România sunt aproape 3000 de comune şi au venit doar 250 de primari. Organizarea a fost foarte bună, dar momentul nu a fost bine ales: primarii se aflau în campania electorală şi mulţi nu au venit, dar eu m-am dus. Ideea de bază a fost că e bine ca Guvernul României să sprijine comunele Republicii Moldova, dar efectul împrumuturilor, al ajutoarelor nu se propagă până jos. Cel de jos nu simte de cele mai multe ori niciun efect pentru că banii veniţi de la Guvern se duc în buget, astupă nu ştiu ce găuri şi nu se transformă în nişte realităţi palpabile şi în satele de acolo. Scopul întâlnirii a fost să facem înfrăţiri şi colaborări între comune. Atunci, dacă noi reuşim să facem acolo un lucru concret – să reabilităm grădiniţa, o bucată de drum etc.- oamenii aceia vor putea spune „uite, asta e din România“, astfel încât să se schimbe părerea despre statul român. Pentru că trebuie să spun că acolo presa e cenzurată. 80% sunt informaţii venite numai dintr-o anumită direcţie şi într-o altă limbă. Ca şi efect, oamenii sunt îndoctrinaţi, pentru că ani de zile, spunându-li-se acelaşi lucru, trăiesc într-o realitate paralelă şi părerea lor despre România e una eronată, creată numai de informaţii primite din media.

O altă idee şi foarte bună a fost ca fiecare comună din România să asigure masa şi cazarea unui autocar de oameni din localitatea cu care ne  înfrăţim. Aceştia vin 2-3 zile, îi ţinem aici, îi cazăm, îi plimbăm, oamenii pot să vadă cu proprii ochi ceea ce e în România. Am început aşa: fiind acolo 450 de comune din Basarabia şi 250 din România, tendinţa a fost să luăm câte 2-3 comune din Basarabia. Eu am zis că nu e corect şi nu se poate. Ideea e să ne înfrăţim trei comune din România cu una din Basarabia ca să-i putem ajuta. Mai mult decât atâta, eu am găsit un primar pe care eu l-am considerat „valabil“ acolo între ei şi chiar a fost iniţiativa mea: am zis: „hai să ne înfrăţim mai mulţi dintr-o zonă cu mai mulţi dintr-o zonă de la voi“. Am întrebat câţi primari sunt la ei, acolo, într-o zonă. Mi-au spus că sunt vreo 20 de primari din raionul Ştefan Vodă. Am adunat şi eu 20 de primari de aici. E unic în ţară sub această formă, dar e foarte eficient. Noi, judeţul Braşov, ne-am înfrăţit cu raionul Ştefan Vodă, de la ei. Prima dată i-am invitat pe ei la noi. Au venit aici şi au avut anumite contacte cu primarii din zonă. Unii din primarii noştri au fost interesaţi, alţii nu. Am încercat să-i adun pe cei au dorit. După asta, am făcut următorul pas şi i-am chemat pe cei din comuna cu care ne-am înfrăţit, Carahasani se numeşte, şi este plasat unde Nistrul se varsă în mare. A venit primarul cu 20 de oameni, cu preoţi, cu consilieri locali, oameni de la ei din sat, majoritatea pentru prima oară în România. Aceştia m-au uimit, toţi au rămas foarte încântaţi mai ales de peisaje, de oameni, au spus că nu se aseamănă nimic din ce ştiau ei despre România.

Aveau altă imagine despre România?

img_2778Da, total altă imagine. Au spus că se duc acasă şi vor transmite şi celorlalţi despre ce au găsit în România. Ne-au spus că trăim mai bine decât şi-au închipuit, că avem case frumoase, că au fost incântaţi de primire. Unul a spus: „O să mă duc acasă şi o să mă cert cu bunelul pentru că toată viaţa mi-a spus că în România sunt ţigani, că aici e un fel de Indie şi dintr-o dată ajung la nişte oameni mult mai bine organizaţi“. Şi am ajuns la concluzia că oamenii au fost fascinaţi.

I-aţi primit aşa cum se cuvine?

Nu am făcut nimic special. I-am primit la fel cum îi primim pe toţi, dar asta i-a marcat profund şi aceşti oameni simpli au apreciat foarte mult această primire. Au spus că pe ei nu i-a primit nimeni aşa.  Am constatat că e foarte eficient acest mod de lucru: nu trebuie decât aduşi şi găzduiţi cateva zile. Orice comună poate da masa şi casa pentru 20 de persoane. După ce le-am prezentat comuna, i-am dus la Sâmbăta, pe Transfăgărăşan, la Cetatea Făgăraşului, le-am făcut un circuit, iar oamenii au rămas impresionaţi.

După întâlnirea pe care aţi organizat-o şi alte primării din Ţara Făgăraşului s-au înfrăţit cu cele din Republica Moldova!

După această întâlnire, am organizat o altă întâlnire prin care primarii de la noi să meargă la ei. Am mers acolo 24 de persoane: preşedintele Consiliului Judeţean,  consilieri judeţeni şi restul primari, cei mai mulţi din Ţara Făgăraşului. Am avut câţiva şi din alte judeţe: din judeţul Sibiu, comunele Arpaş şi Gura Râului. Ne-au primit foarte bine, s-au autodepăşit, au făcut nişte eforturi colosale. Ei au nişte complexe. Când au venit aici s-au plâns: „noi unde să vă cazăm, că noi nu avem locuri de cazare, nu avem pensiuni“ şi până la urmă au închiriat camere la un hotel şi la o vinărie şi ne-au răsfăţat cu nişte produse mai tari decât am facut-o noi.

Am văzut că oamenii au lipsuri, dar au o ospitalitate copleşitoare, ţi-ar da tot ce au ei mai bun, cum era odată şi la noi… Sunt foarte bucuros că în urma deplasării noastre acolo, toţi primarii din delegaţie de la noi au fost de acord că putem face lucruri concrete pentru ei. Mă bucur foarte mult că noi ştim că acolo e o zonă pe care noi putem să o salvăm.

Cum îi veţi putea ajuta?

Eu îmi propun ca prima dată să facem nişte paşi oficiali, pentru a face această înfrăţire. Prima dată trebuie o hotărâre de consiliu local şi pentru noi, mai recent, trebuie şi avizul Ministerului de Externe. E o procedură, dar în trei săptămâni e finalizată.

Cum i-am chemat eu la noi, aşa se vor face şi schimburile între primari. După asta, schimburile bilaterale la nivel de comună: cu preoţi, cu directorii de şcoli, fiecare cine crede că e potrivit. Apoi, identificarea de proiecte comune. Deja am identificat proiecte comune. Dacă eram acolo, în zona de graniţă, puteam face nişte proiecte transfrontaliere, dar fiind în centrul ţării nu avem posibilitatea aceasta şi ne-am  gândit la un sprijin, nu direct. Am cercetat cu primarul de acolo care ar fi o necesitate foarte stringentă şi am identificat faptul că au o casă de cultură, veche de pe vremea sovietică, într-o paragină deplină. La ei o investiţie de 10.000-20.000 de euro e ceva colosal şi pot face cu aceşti bani nişte lucruri mari. În primul rând încercăm ca la Consiliul Judeţean să prindem în bugetul de anul viitor, dacă vom putea, finanţări pentru tipul aceasta, pentru comunele care au înfrăţiri. Dacă nu, ne vom baza pe bugetele proprii ale comunelor, astfel încât îi ajutăm cu ceva. Veţi vedea, dintr-o dată, mentalitatea lor se va schimba! De exemplu, primarul de acolo  ne-a spus ca atunci cand a ajuns el n localitate, 80% dintre localnici erau pro-est, acum sunt 80% pro-vest şi asta prin lucruri simple şi mici. Nu încercăm să facem nicio mistificare istorică, dar oamenii aceştia trebuie un pic ajutaţi să perceapă realitatea singuri, cu propria lor experienţă.

Comuna cu care ne-am înfrăţit se numeşte Carahasani, raionul este Ştefan Vodă, sunt foarte tari în vinuri – vinurile de la Purcari – şi sunt oameni foarte ospitalieri. Sistemul lor şcolar este altfel organizat, cred că e mai eficient decât al nostru. Am vizitat nişte grădiniţe, sunt cu „şcoală după şcoală“. La grădiniţă se mănâncă de patru ori şi se doarme, iar copiii stau până seara la 6. Sunt nişte grădiniţe extraordinar de mari, mult mai mari faţă de ce avem noi, la Şinca Nouă. Şi fac asta cu nişte costuri foarte mici, sunt subvenţionaţi de stat. Chiar am întrebat cât trebuie să plătească o familie: ca sumă, în lei româneşti, era un leu pe zi de copil! Costul celor 4 mese şi al dormitului şi al activităţilor făcute de educatori! Şi asta e la nivel general.

La final, vreau să ne mai reamintiţi care sunt comunele cu care mai sunteţi înfrăţiţi.

Cu Wulkow din Germania suntem din 2004 şi cu Gura Râului din 2015. Avem multe alte discuţii pe care încă nu s-au concretizat. Am reuşit să fac comuna Şinca Nouă mai cunoscută în Europa decât în Bucureşti.  La Bruxelles, la Berlin, suntem priviţi ca un exemplu de succes şi nu ştiu cum am reuşit, dar s-a tot multiplicat chestia asta şi am inversat curentul acesta. Dacă în 2002 s-a înfiinţat comuna, cu greu am reuşit să ne înfrăţim cu cineva pentru că toată lumea fugea când auzea că suntem români! Acum ne putem înfrăţi cu oricine, dar nu vrem să facem o listă prea lungă ca să avem timpul să ne aplecăm şi să rezolvăm nişte proiecte. Cu Gura Râului ne-am înfrăţit pentru că am zis că nu e normal să ne înfrăţim numai cu străini şi am zis să ne înfrăţim şi între noi pentru că e o localitate cu care avem similitudini. Iar cu cei din Republica Moldova chiar trebuie să o facem pentru interesul naţional: ne place-nu ne place avem obligaţii faţă de ei şi ne putem aduce aportul; unul mic, pentru că nu trebuie să facem noi chestii mari.

(Mihaela Bărgăoanu)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *