Administrativ

Şoselele dezastruoase din Făgăraş, o prioritate. Banii de la cetate ajung la drumuri

 img_2753Consilierii locali s-au întâlnit aseară în cadrul unei şedinţe extraordinare. Au fost şapte puncte pe ordinea de zi. Unul din punctele de pe ordinea de zi care a iscat discuţii şi controverse a fost cel privind o rectificare de buget. Mai precis, anumite sume au fost luate de la capitolul „cultură“ şi transferate pentru finalizarea investiţiilor de asfaltare sau spre alte investiţii urgente. În urma discuţiilor purtate în plen, pe baza acestor rectificări bugetare, am aflat care sunt motivele întârzierilor asfaltărilor mult trâmbiţate încă din primăvara acestui an.

Primul punct pe ordinea de zi din cadrul şedinţei extraordinare de aseară – care a iscat discuţii cu privire la renunţarea la unele investiţii şi realizarea altora – a fost cel privind rectificarea bugetară. Astfel, s-au luat bani de la obiectivul „Reabilitare terenuri de sport în Municipiul Făgăraş“şi de la reabilitarea „Turnul Temniţei“. De asemenea, s-a renunţat la achiziţionarea unei autocisterne pentru udat florile, la tractorul pentru cosit, dar şi la obiectivul „Piste de biciclete“ si la sistemul de irigare sens giratoriu, la ridicarea TOPO si reabilitarea trotuarelor din str. 13 Decembrie. Banii aceştia au fost suplimentaţi pentru alte obiective, astfel:

-100.000 lei pentru „Lucrări de instalare reţele de internet în cadrul  Cetăţii Făgăraş“,

-50.000 lei pentru reabilitarea instalaţiilor electrice „Spaţiu multifuncţional Cramă Cetate“,

-150.000 lei pentru lucrări reţele termice seră,

-345.000 lei pentru „Reabilitare drumuri în Municipiul Făgăraş“,

-50.000 lei pentru construcţia unui lăcaş de cult şi un aşezământ social pentru copii.

 

De la cetate…la drumuri

Faptul că din nou se iau bani alocaţi la începutul anului pentru investiţii la cetate şi distribuiţi în alte locuri i-a nemulţumit pe unii consilieri.

img_2762„Văd că se continua abordarea de data trecută şi anume diminuarea sumelor alocate către Cetate. Mai există strategie pentru iarna aceasta pentru cetate?“, a întrebat, în cadrul şedinţei de plen, consilierul Cătălin Cîrje.

Executivul a motivat aceste rectificări din prisma faptului că sunt sume de bani alocate unor investiţii care încă nu se pot realiza, banii stau blocaţi iar alte investiţii au nevoie urgentă de fonduri, cum ar fi realizarea asfaltărilor din oraş.

Una din lucrările care este blocată şi în acest moment este cea pentru care s-au alocat bani din bugetul local, asfaltarea a patru zone din muncipiu, asfaltare aşteptată de făgărăşeni încă din primăvara acestui an.  Dacă pentru unul din cele cinci loturi, respectiv strada Morii şi strada Iazul Morii, lucrurile au decurs bine, pentru celelalte patru investiţia s-a oprit pentru că nu există autorizaţie de construcţie. Era necesară obţinerea unor avize, iar unul dintre acestea a fost negativ. Este vorba despre lucrările care erau programate pentru strada Câmpului Nou şi zona ANL,respectiv partea dreaptă în sensul de mers spre Braşov, strada Câmpului Nou – partea stângă în sensul de mers spre Braşov, o reabilitare completă, Bulevardul Unirii – de la centrala Ecoterm de pe strada Doamna Stanca, din spatele blocului de pe strada Octavian Paler şi  până la fostul restaurant Ana. Este vorba de blocurile din spatele Bulevardului Unirii, cele dintre Bulevardul Unirii şi strada Şcolii, cele din spatele BCR şi pe aceeaşi linie până la blocurile de la restaurantul Ana. Şi ultimul lot, compus din strada Castanului, Stejarului, Teiului – reabilitarea străzilor şi a parcurilor, aleilor, trotuarelor.

img_2766„După cum ştiţi, în momentul de faţă, pe lângă lucrurile pe care încercăm să le construim – proiecte de dezvoltare – ne ia foarte mult timp deblocarea unor  proiecte. Au fost scoase la licitaţie cele cinci contracte pentru asfaltare, finanţate din bugetul local, fără a avea autorizaţie de construcţie şi avizele necesare. După ce s-a terminat achiziţia la contractul de finanţare, am pornit  să luăm avizele necesare pentru a se elibera autorizaţia de construire. Ne-am împotmolit la patru din contracte. Electrica Braşov ne-a dat aviz negativ pentru că trebuie să mai facem unele lucrări de protecţie a cablurilor electrice care trec pe sub parcare, pe sub drum. Nu numai că a necesitat şi necesită timp întocmirea studiului de coexistenţă, a proiectului tehnic, licitaţia pentru investiţia privind această protecţie de cabluri, ci trebuie şi bani în plus. Şi atunci nu ştiu de ce se supără domnul consilier pentru că facem rectificări de buget. Facem rectificări de buget şi folosim banii acolo unde avem nevoie, ca să facem infrastructura“ a spus Gheorghe Sucaciu, primarul oraşului.

În plus, acesta şi-a argumentat decizia de a face aceste redistribuiri de fonduri prin faptul ca investiţiile invocate la cetate nu pot începe în acest moment din lipsa avizelor necesare. „Noi avem o infrastructură dezastruoasă şi avem blocaţi 10-15 miliarde acolo, la cetate, unde nu se pot face investiţiile în termen scurt, mai ales că avizul de la Ministerul Culturii încă nu este redactat, nu este semnat. Mai avem un proiect pentru cetate pe care îl vom depunem din nou, proiect ce va avea o valoare de 5 milioane de euro. Fondurile din bugetul local trebuie să le orientăm spre urgenţele din oraş. Din această cauză vom lua  bani de la cetate, unde nu cred că investitia are un caracter de urgenţă“, a mai spus Gheorghe Sucaciu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *