Ion Funariu, un „Coşbuc al Făgăraşului“
O viaţă închinată literaturii, o viaţă închinată tradiţiilor satelor Ţării Făgăraşului, o viaţă închinată elevilor şi artei frumosului. Profesorul Ion Funariu este o figură marcantă a istoriei zonei Făgăraşului care şi-a pus amprenta asupra dezvoltării culturii şi învăţământului făgărăşean. Un copil ambiţios, plecat dintr-un sat aşezat la poalele Munţilor Făgăraş, Copăcel , care, prin muncă şi talent, a reuşit să îşi împlinească menirea pe acest pământ. Profesor de Limba şi Literatura Română, istoric, critic literar, poet, dramaturg, publicist şi folclorist „domnul profesor oferă conştiinţei româneşti din veacul viitor o remarcabilă lecţie de VIRTUTE NAŢIONALĂ“.
Povestiţi-ne câteva aspecte din copilăria dumneavostră. Cum de aţi ales să mergeţi spre filologie. Era o tradiţie de familie?
În familie, da. Tatăl meu era un om foarte inteligent şi bun povestitor. A fost premiant la Şcoala Grănicerească din Copăcel. A făcut şcoala în limba maghiară, şase ani. Un an făcuse în limba română, apoi s-a dat o lege ca tot învăţământul din Trasilvania să fie în limba maghiară. La finele anului, venea inspectorul ungur să asiste la examen, să vadă dacă ştiu copiii ungureşte şi el întotdeauna era pus să zică lecţiile. I-a plăcut foarte tare cartea. După care, dintr-o împrejurare neplăcută care s-a petrecut în neamul nostru, a trebuit ca părinţii lui, împreună cu cei doi copii, tata şi fratele lui, Gheorghe, să plece servitor în Bucureşti. Pentru că bunicul a fost garant pentru un împrumut la bancă, a trebuit să vândă tot, şi boii şi oile, toată averea şi câteva loturi de pământ şi a trebuit să plece la Bucureşti pentru că nu mai avea ce să facă. Acolo, tata era băiat de prăvălie la doi fraţi celibatari, Gruber, celebrii, foarte buni cărturari. Gruber îl punea în fiecare seară să citească o pagină dintr-o carte. Avea 10 ani. După patru ani i-a spus să-şi aleagă 100 de cărţi din biblioteca lor. Şi aşa a avut o bibliotecă foarte frumoasă, de literatură română. Când eram copii, ne citea în fiecare zi o pagină şi o comentam, din „Ion“, din Creangă, din Sadoveanu, din scriitorii români.
La noi acasă se făcea un fel de cenaclu literar. Veneau elevi la noi, Victorel Beleaua şi Ionel Manea. Veneau la noi şi recitau, în special din Eminescu. Şi am crescut cu această atmosferă literară în casă. Menţionez că am făcut şapte clase în Copăcel. Tata era bolnav, i se cangrenase piciorul, era invalid de război şi nu îşi permitea să ne dea la şcoală. După ce i s-a tăiat piciorul şi s-a făcut sănătos, s-a hotărât să ne dea pe amândoi în Făgăraş. Pentru că făcusem şapte clase în Copăcel, m-am ambiţionat şi am făcut două clase într-una. Apoi am mers la liceu. La liceu am fost o „vedetă“.
Cum vă percepeau colegii, profesorii?
Îmi plăcea poezia. Eu ştiam pe de rost toate poeziile lui Coşbuc! Mi se spunea în şcoală „Coşbuc“ sau „Boşcu“ pentru că George Coşbuc se semna cu anagrama C. Boşcu când publica la ziarul Tribuna din Sibiu.
Numai din clasa a IX-a am stat în internat pentru că părinţii mei vroiau să mă protejeze, să nu stau în haosul internatului.Inaintea mea au avut patru copii care s-au prăpădit din diverse motive, aşa că eu eram Făt-Frumosul familiei. Când s-a făcut internatul de la„ Radu Negru“, acolo erau condiţii mai bune şi părinţii au decis să mă lase, iar apoi a venit şi fratele meu.
Când mergeaţi acasă, în Copăcel?
Mergeam doar în vacanţe şi mergeam pe jos. Oamenii erau ocupaţi cu agricultura şi nu aveau timp să facă o cărăuşie până în Făgăraş. Dar ne şi plăcea să mergem pe jos, nu ne era greu.
Erau mari taxele de şcolarizare. Îşi permiteau familiile să-şi ţină copiii în şcoală?
Nu îşi permitea oricine. Noi eram doi copii şi era foarte greu pentru că era taxă la internat, taxă la şcoală. La internat trebuia să ducă şi alimente: ouă, fasole, cartofi. Îmi aduc aminte că tata venea cu câte o căruţă de cartofi, era greu, nu ştiu cum se descurca pentru că erau impozite, erau cote. Tatăl meu era pensionat pe caz de boală, dar o primăriţă nebună i-a tăiat pensia. Nu ştiu cum se descurcau. Dar părinţii mei nu se plângeau, nu ne făceau inimă rea. Ori de câte ori am cerut bani, ne-au dat.
Era de aşteptat să urmaţi o facultate de filologie! Care au fost paşii, aţi dat examen de admitere?
Atunci s-a întâmplat un fenomen în liceu. Unii profesori de–ai noştri au fost arestaţi. Politic cred, pentru că era prin 1949-1950. Profesorul de fizică, arestat, profesorul de istorie, arestat, profesorul de matematică, arestat şi am rămas fără profesori. Directorul liceului venea la noi şi ne spunea: „Vă aduc un profesor la matematică, să îmi spuneţi dacă e bun!“. Iar matematicienii din clasă spuneau că ei sunt mai buni ca acei profesori. Aşa şi la fizică. Şi pentru că nu aveam profesori buni, ne-am hotărât ca fiecare să mergem mai departe unde aveam talent. Matematicienii au urmat politehnica, ăştia cu biologia, la medicină, eu eram tare la română. Venise atunci o lege, cum că acela care a avut nota maximă la Bacalaureat, care era 5, intră la facultate fără examen, dar eu aveam la desen 3. M-a chemat directorul şi mi-a spus că dacă vreau, modificăm nota asta, însă e riscant şi am zis că dacă nu reuşesc, nu sunt justificate aceste note. Şi am mers la Bucureşti şi era concurs foarte mare, 1200 de candidaţi, 45 de locuri la română. Toţi vroiau română şi am reuşit în cei 45.
Vreau să spun că înainte de asta, veniseră prospecte de la Cluj, de la Iaşi, de la Bucureşti. Eu eram la coasă şi i-am arătat tatălui meu aceste prospecte şi m-a întrebat unde vreau să mă duc. I-am zis că la Cluj. S-a uitat el pe prospect şi mi-a spus: „Eu pe ăştia nu-i cunosc, du-te la Bucureşti că pe aceştia îi ştiu!“. Erau Călinescu, Vianu.
Ce profesori aţi avut?
Numai academicieni: George Călineacu, Tudor Vianu, Alexandru Rosetti, Alexandru Graur, Ion Coteanu, toţi academicieni. Şi asistenţii erau foarte buni. A zis să mă duc la ăştia că-i cunoaşte. Îi ştia din ziare. Victorel Mânea avea un radio cu căşti şi asculta la radio discursurile acestor oameni. Eu am zis „Cum să mă duc acolo că ăştia sunt savanţi mari?“, dar mi-a spus tata că nu mă întreabă decât ce e scris în cărţi.
Examenul s-a dat în 25 august şi am învăţat toate lecţiile. Examenul a fost scris şi oral. A fost un fenomen. La scris ne-a pus poza pe bancă, Haralambie era vecina mea de bancă. Eu scriam cu peniţă din aia primitivă, cu cerneală, nu exista stilou. Bucureştenii aveau stilouri, noi ăştia provincialii, nu aveam. „Eminescu, poet popular“ ne-a picat. Ştiam. Colegei mele de bancă, Mariana Haralambie i-a căzut peniţa jos şi s-a stricat. A ridicat mâna şi a rugat profesorul să-i aducă un stilou. Profesorul i-a spus că îi dă numai dacă intră cineva în amfiteatru pentru că nu putea să iasă afară. Şi nu a intrat nimeni. Eu scriam, mai făcem pauză iar colega mea mi-a spus: „Nu îmi dai şi mie peniţa să scriu până te gândeşti?“ Şi am scris amândoi cu aceeaşi pană. Toate transpiraţiile m-au apucat. Am zis că-i gata, nu reuşesc. După vreo câteva zile s-au anunţat rezultatele. Trecusem şi eu şi fata asta şi numai că aud: „Ion Funariu să vină încoace, sunt lângă statuia lui Eminescu“. Era colega mea, era cu fraţii ei. Mi-au spus „Un aşa om ca dumneata nu am văzut, ai de la noi toată stima!“.
Aveam un carnet de examen, am luat 5 la toate disciplinele. Şi la geografie trebuia să iau 5 pentru că dacă nu, nu intram. Înaintea mea era Sabina Drăgoi, fata celebrului muzician Sabin Drăgoi. A întrebat-o despre căile ferate. A zis că nu ştie. Apoi au întrebat-o de unde vine şi a răspuns că de la Craiova. Şi a întrebat-o ce cale ferată e, iar ea a zis: „Nu ştiu, că am venit noaptea!“.
Mie mi-a venit subiectul „Lacurile din Munţii Făgăraşului“. Eu ştiam şi bălţile! A fost bine, dar m-a întrebat „De unde eşti? Eu am răspuns că din Făgăraş. A zis profesorul „A, de aia ştii! Şi a vrut să-mi pună 4. I-am spus mai încet: „Doamnă dacă îmi puneţi 4, nu intru!“ Si mi-a pus 5, dar pe merit.
Credeţi că programa din ziua de astăzi e încărcată?
E foarte greoaie. Am constatat la un nepot al meu că la biologie, într-o oră, s-au transmis 40 de noţiuni noi. Ceea ce e foarte mult. Nu e voie mai mult de 5 noţiuni şi acelea repetate. De exemplu, manualele de română pe care le aveam, de exemplu figurile de stil, în fiecare oră, făceam o singură figură de stil şi le repetam Astea le ştii toată viaţa!
Ce credeţi că îi lipseşte Făgăraşului anului 2016?
Făgăraşul este un oraş foarte frumos pentru că este un oraş vechi, istoric, cu tradiţii excepţionale, alimentat cu oameni veniţi dintr-un mediu sănătos, de la ţară. Aproape tot Făgăraşul îşi are rădăcinile în lumea superbă, lumea ţărănească. Aceşti oameni nu se plâng, peste ei a trecut istoria grea, momente grele din istoria ţării. După părerea mea, lipsesc Combinatul Chimic, UPRUC-ul, Economica, Fabrica de Lapte, adică industria modernă. Cine va fi Făt-Frumosul din poveste care să repună această economie pe picioare, e greu de spus…
Munca este cea care asanează, din punct de vedere moral, societatea. Dacă nu există muncă, societatea începe să putrezească.
(interviu realizat de Mihaela BĂRGĂOANU)
intr-adevar,
un profesor care si-a lasat amprenta,
suspinul vietii….,
frenezia si sclipirea visurilor…,
lumina si dura realitate….., asupra multor generatii de elevi….
o mare parte dintre acesti copilandri plamaditi spiritual de dansul…,
si-au spus apoi …, la modul si timpul lor
replica
invatata….
„unora le place sa povesteasca viata…..,
ALTORA S-O TRAIASSCA….
cu toata stima recomand
special domnului profesor ION FUNARIU
sa vizioneze pagina mea
http://www.saatchiart.com/hailmon
sau
https://web.facebook.com/Maestro-Lorenzo-410140159090174/?ref=bookmarks
Pingback: Veste tristă! Prof. Ion Funariu a încetat din viață - Făgărașul tău