Întoarcere în timp la Drăguș

Una din tradițiile nostre vechi este șezătoarea! Deși nu se mai organizează de ceva vreme prin satele Țării Făgărașului, sunt și oameni care vor să promoveze aceste tradiții pentru a atrage în viitor turiștii, dar și pentru ca generațiile tinere să afle din tainele vieții strămoșilor lor. La Drăguș s-a organizat o șezătoare joi, 14 ianuarie. Zeci de localnici și nu numai, de la cel mai mic la cel mai mare, s-au adunat la Casa Cojocarului Dumitru Sofonea și au organizat o șezătoare ca la carte.

Timp de două ore, gospodinele, dar și bărbații lor și nu în ultimul rând copiii au mers în șezătoare. Au fost săteni din Drăguș, dar și alți invitați din Țara Făgărașului.

Singura condiție pentru a lua parte la acest eveniment, a fost purtarea unui articol vestimentar din costumul tradițional popular. Astfel că pentru toți cei prezenți au fost câteva ore de bucurie în care au cântat, au depănat amintiri, dar au și croșetat, tors sau țesut.

Astfel de șezători se vor organiza la Casa Cojocarului pe parcursul lunilor ianuarie și februarie, în fiecare joi, de la ora 18.00 și sâmbăta de la ora 14.00. Oricine poate să participe. În plus, la aceste șezători va lua parte și câte un creator popular din Țara Făgărașului care le va învăța pe gospodine diferite tehnici de creare a articolelor populare.

În tradiția românească, șezătoarea este o adunare de mici dimensiuni specifică mediului rural, care are loc în serile de iarnă. Cei care participă la șezătoare lucrează, cântă, povestesc și joacă anumite jocuri sociale. Ciclul anual al șezătorilor are loc după terminarea muncilor agricole. El începe înainte de postul Crăciunului și se încheie înainte de postul Paștelui.

Este o datină veche, o adunare formată din oameni de la țară, fiind numită în unele regiuni și furcărie, habă, habără, sau sideancă. În limba maghiară era denumită fonó(furcărie). Ea avea loc în nopțile de iarnă, când se petrecea lucrând și spunând povești, ghicitori și glume.

Seara după cină, un grup de fete se adunau la un loc, „la gura sobei și la lumina unei lămpi, într-o casă apropiată (de regulă în casa unei văduve singure cu care fetele se tocmeau), își torceau fuiorul de cânepă și caierul de lână”.

Aici avea loc și schimb de informații despre evenimentele petrecute în viața satului, sau era un prilej de încheiere a viitoarelor căsătorii.