Bazinul de înot semiolimpic din Făgăraș, tot mai aproape de a deveni realitate

Lucrările la complexul sportiv, care include și un bazin semiolimpic, avansează. Pe pagina de socializare, primarul Făgărașului a postat informații despre stadiul lucrărilor. Potrivit acestuia, acum se lucrează la acoperișul bazinului de înot semiolimpic.

Visul actualilor și viitorilor campioni făgărășeni devine realitate, pe amplasamentul fostului ștrand. Lucrările la complexul sportiv din parcul Regina Maria sunt într-un stadiu avansat. Dacă în luna septembrie a anului trecut se muncea la fundații și pereții subsolului tehnic, astăzi se construiește acoperișul bazinului de înot semiolimpic cu opt culoare.

Aici se vor antrena copiii din municipiu și Țara Făgărașului pentru competițiile de natație. Datorită dimensiunilor, 25 m lungime și 21 m lățime, va putea fi omologat pentru concursurile naţionale şi internaţionale, demersurile necesare în acest sens fiind începute. În afara orelor de antrenament, acesta va putea fi folosit de toți iubitorii acestui sport.

Vor mai fi realizate un bazin mic, tot acoperit, cu dimensiunea de 15 x 7 m – destinat doar copiilor, un bazin de hidromasaj cu dimensiuni de 7 x 3 m, saună uscată, saună umedă și saună sărată. Vor exista toate anexele tehnice necesare utilizatorilor, precum vestiare, grupuri sanitare, lift, cabinet medical, sală de recuperare, spații tehnice, tribune etc.

Proiectul este implementat de Compania Națională de Investiții (CNI), cu fonduri alocate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei în valoare de 18,3 milioane de lei (fără TVA). O investiție de care vor beneficia și generațiile viitoare.“, spune Gheorghe Sucaciu , primarul Făgărașului.

FB_IMG_1645685934561 FB_IMG_1645685932074 FB_IMG_1645685929463 FB_IMG_1645685922092 FB_IMG_1645685918965

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.