Polițiștii, prezenți în mai multe școli din Țara Făgărașului

Asigurarea unui mediu școlar sigur, protejat de diferitele forme de manifestare ale violenței este o prioritate a Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov, care organizează și desfășoară activități specifice de informare în unitățile de învățământ preuniversitar de pe raza județului.

La data de 14 februarie 2022, polițiști din cadrul Biroul Siguranța Școlară împreună cu polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila au desfășurat activități informative la următoarele unități de învățământ: Școala Gimnazială Perșani, Școala Gimnazială Șercăița, Școala Gimnazială ”Dr Ioan Cerghit” Hârseni, Școala Gimnazială Mândra, Școala Gimnazială Șercaia.

Beneficiarii activităților au fost 176 de elevi ai claselor gimnaziale, precum și 16 cadre didactice. Activitățile au fost interactive și au vizat teme precum: prevenirea bullying-ului, a violenței verbale și fizice, precum și legislația în vigoare în domeniu.

Elevilor și cadrelor didactice li s-a adus la cunoștință faptul că  toate formele agresiunii întâlnite în școli, de la îmbrânceli și jigniri, până la intimidări fizice și verbale trebuie să fie semnalate, pentru a crea un climat de ordine și siguranță în mediul școlar.

Întrucât tiparele de a reacționa în situații dificile se formează în copilărie/în familie/în școală,  Poliția Brașov reamintește:

Părinților/cadrelor didactice:

  • Încurajați comunicarea ca fiind cea mai eficientă metodă de rezolvare a conflictelor, atât în familie, cât și în școală;
  • Ajutați-l pe copil să-și dezvolte abilități în ceea ce privește toleranța și empatia;
  • Expicați-i că situațiile de agresiune își găsesc rezolvarea prin sprijinul unui părinte/adult de încredere, fie acasă sau la școală.

 Copiilor:

  • Nu încurajați comportamente violente în grupul de prieteni;
  • Semnalați întotdeauna unui părinte/adult de încredere orice situație de violență fizică sau psihică la care ați fost victimă sau la care ați asistat în calitate de martor;
  • Evitați să răspundeți provocărilor folosind violența (fizică sau psihică);
  • Dacă sunteți victima unei agresiuni în mediul online (cyberbullying), solicitați imediat ajutorul unui părinte/adult de încredere, raportați comportamentul în mod oficial pe platforma respectivă și adresați-vă Poliției.

Atenție! Pentru a pune capăt bullyingului, agresiunea trebuie identificată, iar raportarea situațiilor în timp util este esențială!

(comunicat IPJ Brașov)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.