Creșa „Mămăruța“, pe ordinea de zi a unei ședințe de îndată. Care a fost urgența

Consilierii locali au fost convocați de îndată astăzi în ședință extraordinară , pentru a rezolva o situație ivită la creșa Mămăruța din Făgăraș. În cazul în care, proiectul de hotărâre nu se adopta cât mai repede, angajații creșei riscau să nu își primească salariile și în plus utilitățile să nu fie plătite.

Creşa de copii „Mămăruţa” cu sediul în Făgăraş, str .Cerbului, nr.5 a funcționat în subordinea Direcției de Asistență Socială din Făgăraș, neavând personalitate juridică. Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 100/2021  se stabileşte cadrul
legal pentru preluarea creşelor în sistemul naţional de învăţământ şi educaţie, începând cu anul şcolar 2021 – 2022. Legiuitorul lasă la latitudinea autorităţilor administraţiei publice locale decizia cu privire la arondarea creşelor de stat la unităţile de învăţământ preşcolar cu program prelungit, cu personalitate juridică, la solicitarea primarilor, ca urmare a hotărârilor autorităţilor deliberative, sau în cazul în care autorităţile adminstraţiei publice locale nu solicită arondarea, creşele devin unităţi de învăţământ, cu personalitate juridică. O întârziere a apariției normelor metodologice era să ducă la o situație dificilă de funcționare și a creșei din Făgăraș.

Am convocat o ședință de îndată, pentru că am avut o urgență de a propune un proiect de Consiliul Local și de a da o hotărâre. Anul trecut, prin Ordonanța 100 s-a modificat legea 263 și obliga toate creșele care nu aveau personalitate juridică din subordinea Consiliului Local să se transforme în creșă cu personalitate juridică. În acea Ordonanță urma ca în termen de 30 de zile să iasă normele metodologice, fiecare minister de resort, Ministerul Muncii și Ministerul Învățământului, trebuia să înainteze spre Guvern o propunere pentru a pune în aplicare această lege. Ele s-au tot amânat iar în ianuarie s-a mai dat încă un termen prin care a împuternicit Ministerul Finanțelor să nu ne mai dea voie să plătim din bugetele locale toate cheltuielile administrative: vorbim de salarii, utilități până nu se înființează aceste creșe cu personalitate juridică. Lucrurile acestea s-au precipitat în ultimele zile, Ministerul Finanțelor nu ne-a mai dat voie să plătim, nu puteam plăti salariile, nu puteam plăti facturile de utilități iar în acest scop împreună cu compartimentele de resort, împreună cu Direcția de Asistență Socială am procedat la a iniția un proiect de hotărâre în acest sens iar astăzi am supus Consiliului Local spre aprobare ca ulterior să putem face demersurile mai departe, cu toate că nu avem norme metodologice. Noi încercăm să ne descurcăm așa cum este în momentul de față legislația în vigoare. Este important ca această activitate să continue iar personalul de la creșă să-și continue activitatea, să nu existe posibilitatea să fie transferați în altă parte sau să-și piardă locul de muncă sau alte lucruri mult mai rele. Am găsit soluția cea mai bună, o punem în practică iar activitatea merge mai departe cu personalul de acolo.“, ne-a spus Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.

Potrivit primarului, în perioada următoare vor fi scoase a concurs posturile de director și de contabil, așa cum prevede acum legislația în vigoare.

În momentul de față, la  creșa Mămăruța  sunt 30 de copii cu vârste cuprinse între 3 luni şi 3 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.