ANM: Când vin ninsorile în România

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru următoarele două săptămâni, intervalul 3 – 16 ianuarie. În următoarea perioadă, frigul şi ninsorile vor reveni în mai multe zone din ţară.
Astfel, în Transilvania, în primele zile ale intervalului, temperatura aerului va marca o creştere mai ales la valorile diurne, spre medii ale maximelor de 13 grade şi ale minimelor în jurul a 2 grade, valori ce vor caracteriza o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă din an. După data de 5 ianuarie, vremea se va răci semnificativ, iar valorile termice se vor apropia de mediile multianuale specifice perioadei. Media valorilor diurne va avea variaţii până la sfârşitul intervalului între 1 şi 4 grade, iar a celor nocturne între -6 şi -1 grad. Probabilitatea pentru precipitaţii temporare va fi mai ridicată în prima zi a intervalului, în zilele de 5 şi 6 ianuarie şi după data de 8 ianuarie.
La munte, la începutul primei săptămâni, vremea va fi într-un proces de încălzire, iar temperatura aerului va ajunge la medii ale maximelor de 6 grade şi ale minimelor de 0 grade, valori cu mult peste normele perioadei. După această dată, vremea se va răci semnificativ, însă valorile termice se vor apropia de mediile multianuale specifice perioadei. Media valorilor diurne va oscila până la sfârşitul intervalului între -4 şi 0 grade, iar a celor nocturne între -10 şi -5 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii temporare va fi mai ridicată în prima zi a intervalului, în zilele de 5 şi 6 ianuarie şi după data de 8 ianuarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.