Sfântul Andrei, protectorul Mănăstirii de la Berivoi

An de an, mănăstirea de la Berivoi adună sute de credincioși, veniți din Țara Făgărașului, dar și din alte zone ale țării, pentru a lua parte la slujba prilejuită de hramul locașului de cult „Sf. Andrei“. Între așezămintele monahale renăscute în Țara Făgărașului după evenimentele din 1989, Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” din Berivoi ocupă un loc aparte. Actuala mănăstire continuă tradiția monahală întemeiată aici cu secole în urmă și oferă acestor locuri frumusețea unui așezământ al rugăciunii și al bine­cu­vân­tării cerești. 

IMG_9797În Țara Făgărașului au existat în trecut foarte multe așezăminte monahale, adevărate forturi de apărare a Ortodoxiei din Transilvania în vremuri tulburi. Multe dintre acestea au pierit sub tunurile generalului austriac Bucov, dar tradiția monahală din această parte a Ardealului nu a dispărut niciodată, așa cum credința ortodoxă a românilor de aici nu a fost niciodată stinsă, indiferent cât de grele au fost vremurile. Între aceste așezăminte monahale se numără și mănăstirea apropiată de satul Berivoi. Locul este de o frumusețe rară. Munții Făgărașului, codrii, apele repezi și cristaline ale râului din apropiere fac din aceste locuri un adevărat paradis, un loc unde sufletele își găsesc alinare și binecuvântare. Dumnezeu a dăruit oamenilor care au viețuit la poale de munte nenumărate binecuvântări, iar oamenii i-au întors darul și au ridicat aici locașuri de închinare și mănăstiri, una mai frumoasă ca cealaltă. Este suficient să amintim că aici, în Țara Făgă­ra­șului, dăinuie de secole marea lavră a Ortodoxiei transilvănene, Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Am putea spune că mănăstirea de la Berivoi, aflată la câțiva kilometri de vechea lavră de la Sâmbăta de Sus, este o soră a celei întemeiate de Sfântul Constantin Brâncoveanu, la fel de frumoasă și cu un patrimoniu unic.

„La Mănăstiri”

IMG_9785Vechea mănăstire de la Berivoi era una dintre cele mai mari din zonă, afirmă istoricul bisericesc Ștefan Meteș în lucrarea „Mănăstirile Românești din Transilvania”. Conform monografiei mănăstirii, așezământul era la 1748 de o deosebită importanță, cu o obște monahală mare, cu prestigiu în rândul mănăstirilor din Transilvania. Numele mănăstirii provine de la boierul Berevoiescu pe moșia căruia se afla așeză­mân­tul monahal. Din nefericire, așeză­mân­tul avea să aibă soarta celor 40 de mănăstiri și schituri din Țara Făgă­ra­șu­lui și a celor alte peste 200 din întregul Ardeal și din Banat care, la 1761, au căzut sub tunurile generalului austriac Adolf von Bucov, din porunca îm­părătesei Maria Tereza. Este cunoscut faptul că cele două provincii se aflau sub stăpânire austriacă și că românii ortodocși au avut de suferit în mai multe rânduri.

După distrugerea mănăstirilor din Țara Făgărașului, mulți dintre monahii care viețuiau în ele au plecat dincolo de munți și s-au refugiat în diverse așezăminte monahale din Muntenia și Oltenia. O parte dintre monahii Mănăstirii Berivoi au plecat la Mănăstirea Bucium din apropiere și, după tradiția transmisă din generație în generație, au adus aici și clopotele de la vechea lor mănăstire. Nici Mănăstirea Bucium nu avea să scape de prigoana austriacă. Se spune că monahii refugiați aici s-au închis în biserica de lemn a mănăstirii și au ars de vii în incendiul provocat de austrieci.

Mărturiile despre vechea mănăstire din Berivoi ne vorbesc și despre viața duhovnicească deosebită de aici. Conform monografiei menționate, istoricul Ște­fan Meteș menționează că la Berivoi a viețuit un stareț vestit, numit Ghervasie, un mare duhovnic și trăitor al credinței ortodoxe, retras în Muntele Athos la bătrâ­nețe. Se spune, de asemenea, că obștea mănăstirească număra și doi monahi cu o vârstă venerabilă, de 120 și 100 de ani.

Trebuie să amintim că pe cealaltă parte a râului Berivoi din apropierea actualei mănăstiri a mai existat un așezământ monahal, la aproximativ 800 de metri mai în jos, în hotarul satului Berivoii Mici, pentru că vechea localitate era împărțită în două. Dovada existenței celor două așeză­minte monahale la Berivoi este denumirea „La Mănăstiri”, dată acestor locuri de săteni după distrugerea lor.

În 1993 au fost făcute mai multe săpături în zonă și au fost descoperite trei cruci de piatră din vechiul cimitir al mănăstirii distruse la 1761. Acestea sunt singurele mărturii despre vechea mănăstire de la Berivoi și datează din secolul al XVIII-lea. Se presupune că cimitirul era amplasat mai sus de vechea mănăstire și că a fost distrus de inun­dații. Din păcate, inscripțiile în chirilică de pe cruci sunt deteriorate în mare parte.

„Biserica dragostei”

IMG_9784Pe locul vechii mănăstiri avea să se ridice actualul așezământ monahal închinat Sfântului Apostol Andrei.

„După 232 de ani de la distrugerea mănăstirii s-au pus bazele noii mănăstiri. Piatra de temelie a fost așezată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului”, ne-a spus duhovnicul mănăstirii, protosinghelul Iosif Toma.

Inițiativa de a reconstrui mănăstirea de la Berivoi a aparținut preotului Aurel Răduleț, originar din aceste locuri, fost slujitor al Altarului la Parohia Copăcel. Ocupând la acea vreme funcția de vicar administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, părintele Aurel Răduleț a inițiat un comitet care a cerut aprobarea Arhiepiscopiei Sibiului și apoi a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de a reînființa mănăstirea. În ianuarie 1993 avea să se obțină aprobările cerute și, în același an, la sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel se așeza piatra de temelie.

sursa: Ziarul Lumina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.