ITI Microregiunea Țara Făgărașului, printre prioritățile menționate explicit în Programul de Guvernare
ITI Microregiunea Țara Făgărașului, mecanismul prin care în zona noastră ar ajunge fonduri europene considerabile, pentru UAT-uri și cetățeni, este o prioritate în programul de guvernare a actualei coaliții. Acest lucru a fost afirmat de fostul Ministru al Fondurilor Europene Roxana Mînzatu, pe pagina de socializare, unde a specificat faptul că acest teritoriu ITI este cel mai avansat ca maturitate si aprobări obținute, după Delta Dunării și Valea Jiului.
Reamintim faptul că la începutul anului 2019, la inițiativa Primăriei Făgăraș, s-a elaborat Strategia de Dezvoltare Durabilă a Microregiunii Țara Făgărașului, document ce conține un set de măsuri teritoriale, cu scopul asigurării unor condiții atractive de viață pentru populație și susținere a dezvoltării economice. În 25 februarie 2019 a avut loc o întâlnire de lucru la Cetatea Făgăraș la care au luat parte comisarul european Corina Crețu, dar și primarii din Țara Făgărașului, din Sibiu, alături de reprezentanții Consiliilor Județene din Brașov și Sibiu. În anul 2020, Asociația de Dezvoltare ITI Microregiunea Țara Făgărașului a fost inclusă prin amendament într-un Proiect de Lege privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile europene, tot la inițiativa deputatului PSD de Brașov, Roxana Mînzatu. Acum, acesta spune într-o postare pe facebook că ITI Microregiunea Țara Făgărașului este una din prioritățile programului de guvernare a noii coaliții.


Într-o postare făcută ieri pe pagina de socializare și europarlamentarul Corina Crețu a dat exemplu de bune practici „Microregiunea ”Țara Făgărașului”.


Acum doi ani, 33 de municipii, orașe, comune, alături de Consiliile Județene Sibiu și Brașov se asociau în vederea înființării Microregiunii „Țara Făgărașului”. Sunt foarte bucuroasă și împlinită sufletește știind că această idee a fost lansată în februarie 2019, cu ocazia unei vizite oficiale pe care am realizat-o atunci chiar în Cetatea Făgăraș și unde i-am întâlnit pe reprezentanții autorităților locale din această regiune.
Înființarea unei microregiuni înseamnă, concret, mai multă autonomie în gestionarea fondurilor europene pentru infrastructură, turism și alte proiecte care să reducă decalajele dintre localități. Alături de Țara Făgărașului, o altă microregiune de care sunt foarte atașată este Valea Jiului – despre care voi vorbi, în detaliu, mâine.
Aceste forme de asociere reprezintă fundamentul pentru o mai bună atragere a fondurilor europene, reducerea birocrației și mai multă putere la nivel local în stabilirea priorităților. Voi fi, și pe mai departe, un avocat al proiectelor de acest fel pentru România, în calitate de Membră a Comisiei pentru Dezvoltare Regională din Parlamentul European (REGI). / https://bit.ly/2URgw8s
Felicitări tuturor primarilor, consilierilor locali și județeni, precum și tuturor celorlalte părți implicate! Mult succes în dezvoltarea regiunii și în îmbunătățirea vieții cetățenilor – ceea ce reprezintă, de fapt, rolul central al politicii de coeziune!“, a scris europarlamentarul Corina Crețu pe pagina de facebook.
Astfel, pe modelul altor regiuni din statele europene, dar și pe singurul model, în acest moment din România – Deltei Dunării – Microregiunea Țara Făgărașului s-ar putea dezvolta unitar, cu fonduri acordate de la Bruxelles. Prin strategia realizată ar putea ajunge în zona noastră 2 miliarde de euro direct de la Comisia Europeană.

A fost o echipă destul de largă care a lucrat la această strategie. Avem manager de proiect pe doamna Mariana Câju, Roxana Mînzatu este în echipa de proiect, doamna Nemeș, cea care a scris strategia efectiv, funcționari din Primăria Făgăraș care au ajutat la scrierea și dezvoltarea strategiei împreună cu firma de consultanță a Ministerului Fondurilor Europene. Am avut în echipă secretarul de la Viștea și toți primarii care sunt în asociație ne-au furnizat toate informațiile pentru a definitiva strategia și a o depune la Comisia Europeană. De asemenea, acest demers a fost început în primă fază cu vizita comisarului european la acea vreme, Corina Crețu“, ne-a spus Gheorghe Sucaciu, președintele Asociației ITI Microregiunea Țara Făgărașului.
O dată cu aprobarea strategiei naționale pentru următorul exercițiu financiar vor fi aprobate și fondurile pentru Microregiunea ITI ȚARA FĂGĂRAȘULUI. După acești pași, se vor putea lansa ghidurile de finanțare și posibilitatea ca cetățenii să acceseze fonduri pe diferite programe.