Consilierul local Lucian Cupu, anchetat de DNA. Sechestru pe o casă și un apartament deținute de membrul Cartel Alfa

extras carte funciară
foto: fagarasultau.ro

Lucian Cupu (PNL), în prezent consilier local și membru al Confederației Naționale Sindicale „Cartel Alfa”, este cercetat într-un dosar penal, iar două imobile pe care le deține se află sub sechestru începând din luna august 2021. Direcția Națională Anticorupție confirmă că fostul președinte al Clubului Sportiv Municipal și al Asociației Clubul Sportiv Civitas este urmărit penal „in personam, într-un dosar penal al Serviciului Teritorial Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos material necuvenit. În cauză s-au dispus măsuri asiguratorii asupra unor bunuri aparținând suspectului”, potrivit DNA.

Problemele lui Lucian Cupu cu justiția au fost făcute publice de către primarul Făgărașului în timpul ședinței Consiliului Local din 31 august. Gheorghe Sucaciu a pus atunci la dispoziția consilierilor locali și a jurnaliștilor mai multe documente, printre care și o plângere penală a Curții de Conturi, înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraș cu nr. 369/06.02.2015, care dovedeau că, în timpul auditului financiar din acel an, s-a constatat prejudicierea bugetului local al Municipiului Făgăraș cu peste 623.000 de lei, în perioada 2012-2014.

Ce scrie în plângerea penală

civitas
foto: www.facebook.com/CSMFagarasOficial

Vă sesizăm cu privire la existența unor fapte pentru care există indicii că au fost săvârșite cu încălcarea legii penale constatate în urma misiunii de audit efectuată la UATM Făgăraș, Județul Brașov. […] Deși, conform hotărârii CA, CSM Făgăraș a cedat drepturile sportive asociației, aceasta a continuat să existe ca instituție publică în subordinea municipiului Făgăraș, fiindu-i asigurate în continuare resurse financiare din bugetul local, iar prin hotărâri ale Consiliului Local au fost aprobate secții sportive noi, care funcționau în cadrul Asociației, Clubul nemaiavând activitate.

În perioada 2012-2014, CSM Făgăraș i-au fost alocate sume din bugetul local, astfel:

  • în anul 2012 – suma de 376.698 lei;
  • în anul 2013 – suma de 117.181 lei;
  • în anul 2014 – suma de 129.822 lei.

Prin această finanțare primită de CSM Făgăraș în calitate de ordonator terțiar de credite, s-a finanțat în fapt asociația sportivă nou înființată, în mod nelegal, entitatea nonprofit având un regim special de finanțare din fonduri publice, reglementat prin lege. […] Potrivit acestui document, semnatar la rubricile „comodant/comondator” a fost domnul Cupu Lucian, atât în calitate de președinte al Clubului Sportiv Municipal Făgăraș, cât și de președinte al Asociației Clubul Sportiv Civitas Făgăraș”, arată Curtea de Conturi, printre altele, în plângerea penală.

Documente prezentate de un cetățean, ignorate de consilierii locali

consilieri-DNA
foto: fagarasultau.ro

Documente care arătau măsurile asiguratorii impuse de procurorii anticorupție au ajuns în atenția făgărășenilor în ședința Consiliului Local din 13 septembrie. La sfârșitul acesteia, un cetățean prezent în sală a înmânat tuturor consilierilor locali și presei două extrase de Carte Funciară. Însă acestea au fost ignorate de majoritatea consilierilor. Toți cei 10 propuși de primarul Sucaciu pentru a fi excluși din Consiliul Local, după ce au lipsit nemotivat de la trei ședințe – lucru care pare să-i unească, au părăsit sala fără să ridice hârtiile de pe masă.

Conform extraselor de Carte Funciară, DNA a pus sechestru pe o casă cu o suprafață de 1.030 mp din satul Hălmeag, comuna Șercaia, care a intrat în proprietatea lui Lucian Cupu în anul 2013 – perioada precizată de Curtea de Conturi în plângerea penală, când acesta era președinte atât al Clubului Sportiv Municipal, cât și al Asociației Clubul Sportiv Civitas. Aceleași măsuri au fost luate și pentru apartamentul din Făgăraș pe care îl deține. Acesta are o suprafață utilă de 100 mp, este situat pe Str. Tăbăcari și are destinația de spațiu comercial, birouri.

„Efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, precizează Direcția Națională Anticorupție.

PNL Brașov îl dorea primar la Făgăraș

vestea-cupu
foto: www.facebook.com/pnlbrasov

Cunoscut ca lider de sindicat și exclus din PSD în 2011, Lucian Cupu a candidat pentru fotoliul de primar al Făgărașului la alegerile locale din septembrie 2020. A fost propunerea Partidului Național Liberal, fiind susținut de către Adrian Veștea, președinte al Consiliului Județean și al PNL Brașov.

Experiența acestuia include, dar nu se limitează la fundamentarea și luarea de decizii privind cadrul legislativ din domeniul industriei de apărare, consultări la nivel central – Administrația Prezidențială, Prim-Ministru, Ministerele Apărării Naționale, Economiei și Finanțelor dar și negocieri la nivel de investitori strategici pentru sectorul apărării, industriei metalurgice și industriei chimice”, spuneau comunicatorii PNL Brașov în prezentarea sa.

Alegerile au fost câștigate incontestabil de independentul Gheorghe Sucaciu cu 55,84%, Lucian Cupu alegându-se cu doar 6,97% din voturile făgărășenilor. S-a aflat pe locul 4, fiind depășit de reprezentanții PSD, respectiv Partidei Romilor, și a intrat în Consiliul Local.

foto principală: www.facebook.com/SLNR.Fagaras

Un comentariu la „Consilierul local Lucian Cupu, anchetat de DNA. Sechestru pe o casă și un apartament deținute de membrul Cartel Alfa

  • septembrie 21, 2021 la 8:13 am
    Permalink

    Ai crezut că nu te prinde? De prost ce ești,nici să furi nu ai fost în stare. Ești așteptat cu ,,brațele,,deschise undeva…..

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.