250 de bicicliști au luat startul la Bikeathon Țara Făgărașului

250 de bicicliști din Țara Făgărașului, dar și din alte orașe ale țării au pedalat astăzi pentru una din cauzele înscrise în competiția caritabilă „Bikeathon Țara Făgărașului“.

IMG_2315S-a dat startul Bikeathon 2021, după aproape doi ani de absență a competiției caritabile în Făgăraș. Intenționat am mutat cursa, din iunie, așa cum eram obișnuiți, în septembrie, pentru că vremea este mult mai stabilă. Iată că vremea ne-a făcut surprize în acest an. Din fericire am reușit să continuăm, din păcate am anulat cursa de 71 de km, asta și pentru siguranța participanților, dar și pentru siguranța voluntarilor noștri care trebuia să ajungă în zone greu accesibile. Astăzi au plecat în cursă 250 de participanți în cursele lungi și în cursa de 5 km pentru persoanele cu dizabilități. Mâine mai avem peste 300 de participanți la cursele de copii și cursa de familie. Într-adevăr avem prezente cele 9 cauze. Reprezentanții au standurile lor de prezentare, noi încercăm să-i susținem cât de mult putem pentru ca proiectele lor să se implementeze în anul care vine. Cele 9 cauze pot fi susținute în continuare până în 30 septembrie“, ne-a spus Cristiana Metea, președ. Fundației Comunitare „Țara Făgărașului“.

9 cauze au fost înscrie în cadrul competiției iar reprezentanții acestora au fost prezenți la evenimentul caritabil fie în calitate de bicicliști, fie de susținători. În plus, au fost amenajate standuri iar cei prezenți la eveniment au putut afla mai multe informații despre cauzele din competiție și au putut să facă donații pentru împlinirea fiecărui vis.

IMG_2319

 

Nu am mai participat, este pentru prima dată și sper să fie bine. Cauza pe care o susținem este Fundația Motivation România“, ne-a spus Roxana Ghineț.

IMG_2323

Echipa Centrului de Zi de Recuperare „Sf. Nectarie“, din cadrul Asociației de Dezvoltare Integrată a Făgărașului se află astăzi aici pentru un vis foarte mare și anume dotarea centrului cu o cameră senzorială pentru copiii speciali din cadrul centrului. Avem un stand cu obiecte confecționate împreună cu copilașii speciali din cadrul centrului și terapeuții noștri iar fondurile se duc pentru dotarea aceste camere senzoriale“, ne-a spus Corina Filip, șef centru „Sf. Nectarie“.

IMG_2326Atât eu, cât și Gianina, cât și sora Gianinei suntem pasionate de citit i înțelegem importanța pe care o are lectura n dezvoltarea și viața copiilor și am ales să dăruim cărți pentru Pediatrie, pentru că acolo copiii chiar au nevoie de susținere și de ajutor în timpul în care trec prin situații dificile. Am ales să dăruim totodată cărți și pentru aparținătorii copiilor, în genera sunt cărți de educație cu blândețe, pentru a-i susține și pe aceștia pe perioada respectivă. Și mai important este că dacă un copil se îndrăgostește de una din cărțile pe care o va primi poate să o ia acasă“, ne-a spus Andreea Streșină.

IMG_2331

Clubul Sportiv Masaki Făgăraș, club de karate organizează tabere sportive ș educative în natură începând cu anul viitor. Pentru realizarea acestui vis avem nevoie de fonduri și atunci ne-am gândit să înscriem acest proiect la Bikeathon. Astăzi suntem aici prezenți la startul curselor și mâine la fel. La stand vă așteptăm cu reptilele proprietate personală ale fiului meu și cine dorește să facă poze cu reptila, recomandăm o donație de minim 5 lei. De asemenea, dacă vrea să participe la o tombolă, unde avem din partea unei crame: vin, zacuscă, dulceață, siropuri, care vor fi câștigate la tombolă. “, ne-a spus Iuliana Piticaș, fondator al Clubului Masaki Făgăraș.

Bikeathon Țara Făgărașului continuă și duminică cu cele două curse de copii și de familie.

IMG_2301 IMG_2302 IMG_2304 IMG_2306 IMG_2307 IMG_2310 IMG_2311 IMG_2313 IMG_2324 IMG_2332 IMG_2337

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *