Ordinul de protecție nu l-a împiedicat să-și lovească sora. A fost reținut de oamenii legii

  • Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “amenințarea” și “încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție”.

În fapt, în data de 7/8 august 2021, în jurul orei 01,30, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 de către o femeie din municipiul Făgăraș, județul Brașov, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către fratele său.

În urma cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, în cursul nopții de 07/08 august 2021,  bărbatul, pe fondului consumului de băuturi alcoolice și al unor discuții contradictorii, ar fi amenințat-o cu acte de violență pe sora sa.

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat.

Ulterior emiterii ordinului de protecție provizoriu, în jurul orei 03.45, polițiștii au fost sesizați, de către persoana vătămată, cu privire la faptul că fratele său ar fi agresat-o fizic.

În urma probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.