Cu o alcoolemie de peste 1 la mie, fără permis, a intrat cu autoutilitara în casa unui făgărășean

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și “vătămare corporală din culpă”.
În fapt, la data de 31 iulie 2021, în jurul orei 01.55, Poliția Municipiului Făgăraș a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Negoiu din municipiul Făgăraș, județul Brașov, în care a fost implicat un singur autovehicul, respectiv o autoutilitară.
În urma producerii accidentului rutier au rezultat două victime, care au fost transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1,10 mg/l alcool pur. În consecință, acestuia i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Procedându-se la verificarea în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul, în vârstă de 49 ani, respectiv conducătorul auto, nu deține permis de conducere.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

IMG-20210731-WA0010 IMG-20210731-WA0009 IMG-20210731-WA0005 IMG-20210731-WA0003 IMG-20210731-WA0000

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.