Lisa. Proiectele cu finanțare prin PNDL au fost finalizate

Peste 11 milioane de lei au ajuns în comuna Lisa prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2, în ultimii ani. Doar prin acest program, la Lisa s-au făcut patru investiții importante. Este vorba de „Modernizare drum comunal DC 75A în comuna Lisa, județul Brașov“, „Modernizare drumuri de interes local în comuna Lisa, județul Brașov“, „Reabilitare pod peste Valea Lisei la Ciocea, comuna Lisa, județul Brașov“, „Realizare pod peste pârâul Breaza, comunei Lisa, județul Brașov“. Toate cele patru proiecte au fost duse la bun sfârșit iar pentru trei din acestea urmează recepția lucrărilor.

„Suntem în faza de recepție, la terminarea lucrărilor pentru podul de la Breaza, pentru drumurile DC 75 și cele comunale, realizate cu fonduri prin PNDL2. Podul de la Lisa, cel de-al patrulea proiect realizat prin PNDL, a fost finalizat anul trecut, când s-a făcut și recepția lucrărilor“, ne-a spus Gheorghe Moga, primarul comunei Lisa.

Și dacă proiectele prin PNDL au fost finalizate, alte proiecte importante pentru comună așteaptă să se deschidă linii de finanțare pentru a putea fi implementate.

„Am pregătit mai multe proiecte, dar deocamdată nu sunt linii de finanțare. Pentru drumul de la Breaza am depus proiect la CNI și este în evaluare, dar lucrurile merg destul de greu. Avem un proiect pentru un teren de fotbal de patru ani în evaluare, tot la CNI și nu avem nimic concret de atâta timp. Așteptăm ceva concret în privința proiectelor ce le avem“, ne-a mai spus primarul comunei Lisa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.