Acțiune pe linie rutieră la nivelul județului Brașov

În perioada 19 -25 iulie 2021, în cadrul planului de acțiune ROADPOL -Truck&Bus, polițiștii rutieri și de ordine publică cu aviz de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au organizat și desfășurat o acțiune pe raza întregului județ, ce a avut ca scop verificarea respectării transportului rutier public de persoane și mărfuri.

Obiectivele acțiunii au fost:

  • Depistarea și sancționarea conducătorilor de vehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive;
  • Verificarea respectării perioadelor de conducere, a pauzelor și perioadelor de odihnă, de către conducătorii autovehiculelor și existența atestării metrologice a aparatului tahograf;
  • Verificarea respectării prevederilor Legii nr. 55/2020;
  • Verificarea deținerii documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport și de către conducătorul auto;
  • Verificarea respectării traseului și a graficului de circulație cu opririle aferente;
  • Respectarea capacității maxime de încărcare a autovehiculelor de transport persoane;
  • Verificarea respectării numărului maxim de locuri pe scaune prevăzute în certificatul de clasificare al autovehiculului, față de numărul maxim de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului;
  • Legalitatea tipului de transport, sub aspectul autorizării, efectuat prin curse regulate și ocazionale;
  • Impunerea respectării regimului legal de viteză și sancționarea nerespectării regimului legal de viteză;
  • Verificarea valabilității inspecției tehnice periodice a autovehiculului;
  • Verificarea stării tehnice a vehiculelor;
  • Impunerea și menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.

În activitățile desfășurate au fost angrenate 92 de forțe de ordine, care au verificat aproximativ 1.770 de vehicule, în cazul a 306 vehicule fiind constatate nereguli, iar 9 vehicule au fost imobilizate.

În cadrul activităților desfășurate au fost utilizate echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare, etilotestele, etilometrele, aparatele Drugtest și cinemometrele TruCam.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate peste 330 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, neutilizarea centurilor de siguranță și a dispozitivelor de retenție, nerespectarea timpilor de odihnă și conducere și lipsa înregistrărilor, manipularea incorectă a tahografelor, defecțiuni tehnice, marfă neasigurată (fixată) necorespunzător, lipsa documentelor conducătorilor auto sau a autovehiculelor conduse, lipsa documentelor operatorului de transport și alte abateri la regimul rutier, în valoare de aproximativ 70.000 lei.

Reamintim faptul că, scopul tuturor activităților desfășurate de către polițiștii brașoveni nu este acela de a aplica sancțiuni contravenționale, dar nu va fi tolerată nicio abatere de la lege!

(comunicat IPJ Brașov)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.