Circulație infernală pe DN1, din cauza lucrărilor. Constructorul sugerează că de vină sunt șoferii

Se circulă infernal pe Drumul Național 1, atât prin Municipiul Făgăraș, cât și în localitățile învecinate. Cozile se întind pe zeci de kilometri, iar șoferii se revoltă că trebuie să stea mult timp în trafic. Unii dintre ei se plâng că durează chiar și 45 de minute pentru a traversa municipiul.

Problemele sunt cauzate de lucrările de modernizare a carosabilului executate pe strada Doamna Stanca din Făgăraș, la ieșirea din oraș spre Sibiu. Deși pe grupurile de socializare, șoferii, dar și cei care locuiesc în zonă au sesizat mai multe nereguli în privința firmei Consal, cea care execută lucrările, șeful de șantier Marius Tereblecea  spune că acestea se desfășoară conform graficului. Cât despre blocajul din trafic, acesta spune că se asigură circulația pe două benzi, iar cozile se formează din cauza numărului mare de mașini, generat de perioada concediilor.

Reprezentanții primăriei spun că „avem ședințe în fiecare săptămână cu constructorul, pentru remedierea situațiilor care apar pe șantier. Le-am adus la cunoștință și blocajele din trafic, iar domnul primar le-a solicitat să găsească o soluție. Cei responsabili de șantier spun că nu prea au ce face în stadiul actual al lucrărilor, pentru că circulația se face în amândouă sensurile. Din ce am înțeles, vor lucra și noaptea când vor începe să pună al doilea strat de asfalt”.

trafic blocat 2 trafic blocat 3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.