Taxă nouă pe autostrăzi, în loc de rovinietă: pe kilometru, nu pe timp

Apare o nouă taxă pe autostrăzi. Anunţul a fost făcut de ministrul Proiectelor Europene, Cristian Ghinea. Şoferii vor plăti în funcţie de volumul de marfă şi de distanţa pe care va fi transportată marfa. „Gândim o reformă a modului de taxare a transportului, de a încuraja transportul pe căi ferate, de a taxa în mod real gradul în care sunt utilizate drumurile publice, se va trece de la o rovinietă fixă la un sistem de taxare în care fiecare plăteşte în funcţie de volumul de marfă”, a precizat ministrul. „În primii doi ani vor fi instalate sisteme digitalizare de urmărire a mărfurilor în România urmând ca apoi să ne permită să facem pasul tehnic de taxare”, a mai spus acesta.
Declaraţii pe subiect a făcut ieri şi ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. Potrivit acestuia, modificarea sistemului de taxare pentru reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi este stabilită printr-o Directivă Europeană şi a fost o condiţie pentru finanţarea proiectelor de infrastructură prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). „Deci vor plăti per kilometru parcurs, nu pe timp. În momentul de faţă, fie că îţi iei pentru camion o rovinietă pe o zi, pe o săptămână, e pe timp; pe viitor, vor plăti pentru distanţa parcursă. În felul acesta vor plăti mai corect costul drumului, drumurile nu sunt gratis. Aşa cum sunt ele în România şi totuşi reţeaua de autostrăzi creşte. Iată, spuneam că la sfârşitul anului ajungem la 1.000 de km în operare.   Pe de altă parte, trebuie să ne gândim şi la competiţia cu sectorul feroviar, care trebuie corectată. În sectorul feroviar, un tren de marfă plăteşte 13 -14 lei pe kilometru parcurs. Cât despre rovinieta care va rămâne pentru traficul uşor, cred că şi aici putem vorbi despre o ajustare de tarif doar în momentul în care ieşim din pandemie”, a spus Drulă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.