A început deszăpezirea Transfăgărăşanului. Nămeți și de 6 metri

Drumarii au început, joi, deszăpezirea porţiunii dintre Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac, de pe DN 7C Transfăgărăşan, unde, în unele locuri, zăpada depăşeşte 6 metri grosime, a anunţat Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov.
„A început operaţiunea de deszăpezire a părţii nordice a DN 7C – Transfăgărăşan, între Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac. Deocamdată suntem la începutul operaţiunii care va dura câteva săptămâni bune, având în vedere stratul gros de zăpadă bătătorită, care pe alocuri depăşeşte 6 metri grosime”, au precizat reprezentanţii DRDP Braşov.
Deocamdată se poate circula cu maşina pe Transfăgărăşan, până la Bâlea Cascadă. De la Bâlea Cascadă se poate urca la Bâlea Lac doar cu telecabina. Traficul rutier se va redeschide pe porţiunea Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac când se termină deszăpezirea şi dacă vor permite condiţiile meteo. În anii trecuţi, traficul s-a redeschis pe 1 iulie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.