Modă la masculin. 4 lucruri care fac diferența în garderoba unui domn

Primăvara a venit, hainele groase fac loc celor mult mai subțiri, paltoanele sunt înlocuite cu pardesie sau sacouri, iar ghetele fac loc mult mai comozilor pantofi. Dacă pentru o femeie începutul sezonului cald înseamnă o multitudine de culoare, rochii vaporoase, pantofi cu toc înalt, fuste senzuale, pentru un bărbat primăvara vine cu un set de reguli bine stabilite.

Dacă te numeri printre cei cărora le place stilul și bunul gust, iar moda reprezintă mai mult decât un concept de fashion, noul sezon aduce cu el bucuria culorilor și a combinațiilor inedite.

 

Iată 4 obiecte vestimentare de nelipsit din garderobă

  1. Accesoriile de pus la gât sunt un must-have al sezonului cald. Dacă până acum credeai că numai doamnele și domnișoarele se pot bucura de accesorii, iată că a venit momentul în care și domnii pot purta orice își doresc. Atunci când îți dorești să fii elegant, o eșarfă dintr-un material de calitate poate scoate din anonimat orice ținută. În schimb, la o ţinută casual poţi alege dintr-o gamă variată de coliere pentru bărbați de la dargen.ro un accesoriu care îţi va pune masculinitatea în valoare şi care te va face să te simţi deosebit.

 

   2. Atunci când vrei să fii la modă, este important să cauţi stilul care să te reprezinte, mai ales atunci când vine vorba de haine. Dacă îţi place să fii elegant, cămăşile uni, din mătase sau din alte materiale fine nu trebuie să îţi lipsească din garderobă. În plus, le vei putea combina în tot felul de ţinute, fără să îţi fie teamă de ridicol. 

Iar dacă vrei ceva unic, îţi poţi încerca norocul în dulapul cu haine al tatălui tău. Aici vei găsi, mai mult ca sigur, o comoară ascunsă, care te va face să te simţi special atunci când o vei purta. 

costum-min

3. Pantofii de piele. Mereu la modă, mereu prezenți în sfaturile de fashion pe care le dau designerii, pantofii de piele reprezintă centrul unei ținute elegante. 

În plus, în ultimii ani, tendințele modei s-au schimbat radical, astfel că puteți purta pantofi în toate culorile și modelele, de la albastru închis, până la verde sau chiar roșu. 

O ținută interesantă poți obține combinând o pereche de pantaloni bej, cu o cămașă în culoarea oului de rață, un pardesiu albastru și mocasini bleumarin. Sau dacă îți dorești să te îmbraci casual, poți încerca să combini o pereche de pantaloni verzi, cu o cămașă galben pal și o pereche de pantofi de culoare maro. 

4. Sacourile și jachetele. Chiar dacă suntem la începutul sezonului cald, sacourile, respectiv jachetele ocupă un loc aparte în garderoba domnilor. În plus, dacă ai o întâlnire de afaceri, indiferent de temperatura de afară, este de preferat să porți sacou. Aceeași regulă se aplică și pentru orice altă întâlnire formală: un interviu, o ședință la birou, o întrevedere cu un superior. 

Pentru un plus de confort poți alege materiale naturale, precum bumbacul și inul, care, pe lângă faptul că vor arăta fabulos, vor fi și extrem de răcoroase. 

 

Nu uita să asortezi ținutei tale și comportamentul de gentleman, care te va ajuta să ai succes și popularitate în rândul partenerilor de afaceri și al prietenilor, iar atunci când îți dorești să arăți impecabil, amintește-ți mereu că ”less is more”. Simplitatea va fi întotdeauna de bun gust, iar dacă vei ţine cont de sfaturile specialiştilor, vei fi mereu foarte bine îmbrăcat. 

(articol de la partener)

Sursa foto: Pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *