Ţara Făgăraşului, „ofertată” agenţiilor de turism

Peste este 100 localităţi din Ţara Făgăraşului vor fi „ofertate” agenţiilor naţionale de turism, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, primarul comunei Viştea, Florin Ioani, care este şi preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Ţara Făgăraşului, care include  26 de comune, cu aproximativ 100 de sate. „În 8 şi 11 aprilie fi un infotrip la care vor participa reprezentanţi ai agenţiilor de turism din România. Scopul acestei acţiuni este de a include Ţara Făgăraşului în pachete turistice naţionale. Anul trecut am lucrat la siglă şi imagine, iar anul acesta am început demersurile pentru încheierea unor parteneriate”, a declarat Ioani, citat de bzb.ro.

ioaniPrintre altele, primarul a amintit ca obiective turistice din zonă Mănăstirea Sâmbăta, Cetatea Făgăraş, dar a menţionat că aproape fiecare sat are ceva de oferit. „Avem şi castre romane, unul la Cincşor vechi de 2.000 de ani. Sunt barajele de pe Râul Olt. În Viştea avem 200 de hectare de luciu de apă, unde s-a creat un climat propice dezvoltarea florei şi a faunei. Noi încercăm să dezvoltăm activităţi de agrement în care să includem Oltul. Printre altele, am amenajat pontoane naturale”, a continuat primarul.
Nu în ultimul rând, în viziunea edilului, inclusiv „drumul pe sub munte” (care leagă Perşaniul de Oraşul Victoria) este deveni un obiectiv turistic, care oferă o perspectivă spectaculoasă a Munţilor Făgăraş şi poate fi folosit ca rută pentru plimbările cu bicicleta.
„Noi facem un turism aparte, un turism de nişă, un turism de linişte, diferit de cel din zonele urbane”, a încheiat primarul.

sursa:bzb.ro

foto reprezentantivă: Adrian Arsu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.