Făgăraș. În arest după ce și-a agresat concubina

La data de 02 februarie 2021, Poliția Municipiului Făgăraș a fost sesizată cu privire la faptul că o femeie din municipiul Făgăraș ar fi fost agresată fizic de către concubinul său.

Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 34 ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor discuții contradictorii, ar fi agresat-o fizic pe concubina sa, aceasta fiind transportată la spital pentru investigații medicale de specialitate.

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat.

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violența în familie”, dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.