Pedeapsa Alinei Bica rămâne valabilă: 4 ani de închisoare cu executare

Făgărășeanca Alina Bica rămâne cu pedeapsa de 4 ani de închisoare cu executare primită în 2019, după ce un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă i-a respins miercuri o cale extraordinară de atac – recursul în casaţie, potrivit Agerpres. Fosta şefă a DIICOT este acuzată de DNA că l-a favorizat pe omul de afaceri Ovidiu Tender, 

„Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurenta inculpată Bica Alina Mihaela împotriva deciziei penale nr. 284 din data de 27 noiembrie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 3067/1/2018. Definitivă”, se arată în decizia instanţei. A existat şi o opinie separată a unui magistrat, în sensul admiterii recursului în casaţie şi achitării făgărășencei.

Alina Bica a fugit din România înainte de pronunţarea sentinţei, fiind localizată iniţial în Costa Rica alături de Elena Udrea, după care a părăsit această ţară, în prezent fiind localizată în Italia, unde a cerut să nu fie extrădată în România.

Conform unor informaţii apărute în presă, un avocat italian care o reprezintă pe Alina Bica a anunţat că o instanţă din această ţară – Curtea de Apel din Bari – a respins extrădarea fostei şefe a DIICOT în România şi i-a permis acesteia să execute pedeapsa în Italia.

Pe 27 noiembrie 2019, Alina Bica a fost condamnată definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 4 ani închisoare cu executare, într-un dosar în care a fost acuzată de DNA că l-a favorizat pe omul de afaceri Ovidiu Tender.

Conform DNA, în cursul anului 2013, omul de afaceri Ovidiu Tender i-a cerut sprijinul Alinei Bica pentru a obţine o condamnare cu suspendare în dosarul RAFO, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. Bica le-a solicitat subordonaţilor săi de la DIICOT să ceară în instanţă condamnarea lui Tender la o pedeapsă cu suspendare, potrivit procurorilor DNA.

foto: Digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.