Prima parcare pentru biciclete din Făgăraș, realizată prin bugetarea participativă

În centrul municipiului Făgăraș a fost amenajată prima parcare pentru biciclete. Rastelul are un impact vizual puternic, datorită culorii intense. Astfel, cicliștii vor putea identifica parcarea imediat, de la distanță. Totodată, cadrul metalic de protecție, de forma unui autoturism, arată clar că pe locul unui mașini pot fi parcate 10 biciclete în același timp.

Spațiul pe care a fost amplasat primul rastel, dintr-o serie de 5, se află lângă o trecere de pietoni din imediata apropiere a parcului de joacă pentru copii. Astfel, a fost desființat un loc de parcare destinat autoturismelor, care punea în pericol pietonii din cauza vizibilității reduse.

Alte patru parcări pentru biciclete vor fi amenajate, în perioada următoare, în zone intens circulate. Toate cele cinci sunt realizate în cadrul unui proiect propus de un cetățean, și finanțat de municipalitate, prin procesul de bugetare participativă 2020.

În total, anul acesta, în cadrul procesului de bugetare participativă au fost declarate câștigătoare 8 proiecte din cele 31 supuse la vot. Toate se află în diverse stadii de implementare.

Primăria Făgăraș încurajează deplasările pe bicicletă, pentru o viață sănătoasă și reducerea poluării. Pentru susținerea traficului sustenabil, de curând au fost amenajate și benzi destinate cicliștilor pe partea carosabilă a străzilor recent modernizate. În majoritatea proiectelor de modernizare a infrastructurii rutiere și de mobilitate urbană, pe care le va implementa municipalitatea, sunt prevăzute piste pentru biciclete. Principalul mijloc de deplasare în Făgărașul anilor `70 era vehiculul cu două roți, însă acesta a fost înlocuit cu autoturismul, iar numărul mașinilor este în creștere.

parcare 5 parcare 2 parcare 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.