Intervenție la rețeaua electrică din Făgăraș, în urma unei defecțiuni
Compania Electrica a identificat defecțiunea la rețea care a afectat, ieri, mai multe cartiere din municipiu. Pentru a fi remediată, sunt executate lucrări de urgență la intersecția străzilor Câmpului Nou – Negoiu – Parcului. Din păcate, aceasta este singura soluție pentru ca alimentarea cu energie electrică a locuințelor din Câmpului Nou, Tudor Vladimirescu, Meltea și a centrelor comerciale de la intrarea în oraș să fie în siguranță.
Primarul Gheorghe Sucaciu a avut discuții atât cu conducerea Electrica, cât și cu constructorul care a modernizat strada Negoiu și s-au luat următoarele decizii de comun acord:
1. În zona în care intervine, Electrica va executa lucrări de reparații și traficul se va putea desfășura;
2. În primăvara anului viitor, Geiger Transilvania va relua lucrările și va aduce carosabilul la starea de după modernizare, se arată în comunicatul transmis de Primăria Făgăraș.
De asemenea, autoritățile spun că aceasta este singura soluție pentru ca locuitorii din cartierele menționate să nu mai aibă probleme cu energia electrică. De asemenea, în comunicat se menționează faptul că strada Negoiu nu va fi închisă.