Suporterii handbalului “Rezistența” din Făgăraș- reacție după anunțul privind reducerea cheltuielilor de la CSM Făgăraș

Un grup de suporteri reacționează la declarația oficialilor din conducerea orașului, potrivit căreia din cauza crizei financiare care se anunță pentru anul viitor, autoritățile încearcă să reducă cheltuielile la mai multe instituții aflate în subordine. În acest context, conducerea administrației locale a cerut reprezentanților CSM Făgăraș „să prezinte un plan de restructurare și diminuare a cheltuielilor, pentru a face economii. Se preconizează o criză financiară mai mare decât în 2010, iar noi avem foarte multe proiecte în implementare și cofinanțări”, nu în ultimul rând făcându-se precizarea că  „activitățile pentru copiii din cadrul clubului să fie prioritare, iar noi vom asigura cheltuielile“. Așadar, cel mai probabil, echipa mare de handbal va fi afectată de aceste reduceri de cheltuieli, propuse pentru anul 2021. Am cerut autorităților locale să ne prezinte sumele care sunt alocate din bugetul local clubului sportiv. 

De altfel, reacțiile făgărășenilor în urma acestui anunț sunt împărțite. În timp ce unii se declară nemulțumiți că se reduce finanțarea clubului, alții spun că performanțele echipei sunt slabe și finanțarea nu este justificată, iar banii ar trebui investiți în sport la scară largă, pentru susținerea copiilor.  Printre cei care cer autorităților locale să găsească soluții pentru a nu fi afectată activitatea echipei mari sunt bineînțeles și suporterii. Aceștia au transmis un comunicat prin care cer autorităților să găsească soluții , pentru a salva echipa de la o eventuală retrogradare.

Redăm mai jos comunicatul trimis de suporteri:

„Domnule primar,
am citit o declarație a dvs., pe care ați acordat-o, recent, unui ziar local. Mărturisim că acele cuvinte au creat tulburare în rândul suporterilor echipei de handbal.
Redăm mai jos fraza care ne-a neliniștit, astfel încât, cei care citesc aceste rânduri să știe cauza pentru care ne exprimăm îngrijorarea:

Ați declarat într-un ziar local, următoarele:
“…Pentru echipa mare nu mai avem posibilitatea de finanțare anul viitor, sunt sume astronomice pentru bugetul municipiului”.

Suntem cutremurați la aflarea veștii că ați avea intenția de a renunța să susțineți echipa de handbal a Făgărașului. Ar însemna la a o condamna, implicit, la retrogradare. Ar fi un crunt destin. O sinucidere în lumea sportului.
Noi suntem suporterii acestei echipe. Echipa aceea pe care am purtat-o pe brațe la victorie, atunci când și-a învins adversarii și a atins performanța. Echipa aceea pentru care am suferit când ea a fost învinsă. Suntem cei care am strigat din inimi și care am strâns la piept fulare și tricouri de dragul emblemei și al renumelui câștigat cu greu.
Suntem aceiași oameni care au mulțumit conducerii orașului de ieri și de azi, că a susținut echipa să promoveze și că a menținut-o apoi în Liga Națională a României. Pentru iubitorii sportului, “politica” se duce pe semicerc, pe tatami, în careul de 16 m, ori sub panoul cu inel…
Suntem cei care, la barajul de la Brasov, v-au oferit o eșarfă pe care am scris: CSM, Credință – Suferință- Mândrie / Rezistența din Făgăraș. Am fost impresionați că ați înfășurat-o cu mândrie, în jurul gâtului. Sperăm că nu ați uitat…
Am avut convingerea că veți avea o strategie, o continuitate și că veți merge înainte, nu înapoi. Am avut încredere. Și încă mai avem. Știți, uneori, marile victorii se obțin în ultima secundă. E adevărat, și marile decepții vin ca un trăsnet, la fel.
Ne aflăm la un pas de victorie. Dar și în pragul unei decepții uriașe.
Suntem dintre cei care i-au însoțit pe băieți la greu. La barajele de la Turnu Severin, Călărași și Brașov, în tribunele de la Iași, Odorhei sau București, acasă ori în deplasare. Nu întotdeauna au învins. Dar au luptat. Și am crezut în ei. Nu întotdeauna au fost primii. Dar niciodată nu au abandonat. Așa se păstrează onoarea în sport.
Dacă va exista o decizie pripită de retragere a sprijinului financiar, băieții ar putea fi condamnați la abandon, iar echipa la retrogradare. În plin campionat. Există riscul ca onoarea unor generații să fie călcată în picioare.
Ar fi nedemn pentru renumele Făgărașului. Ar fi nedemn pentru onoarea gloriilor handbalului făgărășean. Ar fi nedemn pentru acea performanță istorică de promovare.
Nu ne vor ierta monștrii sacri, ai handbalului din Făgăraș: Mariana Târcă, Mihaela Ciora, Magdalena Urdea, Cezar Nica, Nicolae Marian, Olimpiu Nodea, Puiu Ionescu, Gheorghe Taflan ș.a.
Știm că, în economia politicului, suporterii sportivilor nu (mai) prea contează.
Dar, totuși, onoarea? Cum rămâne cu onoarea?
În maraton, până și cei mai obosiți alergători trec linia de sosire. În brațele altora sau în genunchi, târându-se. Știți pentru ce? Pentru a păstra onoarea și demnitatea.
Nu credeam vreodată și nici azi nu credem că “Rezistența” din Făgăraș se va preda în vreun chip sau că va îngenunchea în fața neputinței.
Vă dorim succes, dumneavoastră și consilierilor locali.
Noi rămânem aceiași. Dar nu uitați, în istoria sportului există riscul de a șterge o pagină, ani buni, de-acum încolo.
La fel ca în politică, și în sport, puterea nu se oferă degeaba.
Ea se obține prin performanță. Iar Echipa de Handbal a Făgărașului a atins performanța. Nu o ucideți! Lăsați-o să lupte și, dacă e să moară, să moară frumos. Când va veni vremea. Până atunci nu ne rămâne decât să sperăm. Și să strângem la piept, în pumn eșarfa și emblema. Până în ultima secundă“, se arată în comunicatul semnat de suporterii handbalului. “Rezistența” din Făgăraș”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.