25 noiembrie – Ziua împotriva violenței domestice în România

25 noiembrie – Ziua împotriva violenței domestice în România, este ziua în care, anual,  autoritățile trag un semnal de alarmă asupra acestui fenomen.

Violența domestică se infiltrează atât în familiile cu educație precară, cât și în cele evoluate, motivul fiind același  – dorința de a domina!

Persoanele abuzate au nevoie și dreptul la siguranța în mediul familial, la școală, la locul de muncă, pe stradă, etc.

 

Pentru ca o persoană abuzată și agresată de partener să își poată mobiliza resursele interioare, energia și abilităţile, pentru a se proteja are nevoie de următoarele:

  • să înţeleagă și să se convingă că a fost prinsă într-un proces de victimizare;
  • să primească informaţii despre ce este violenţa în relaţie, despre tacticile abuzatorului;
  • să înţeleagă efectele și strategiile ei de supravieţuire.

 

În cazul conflictelor familiale, poliţia poate acţiona în urma depunerii unei sesizări scrise la sediul unităţii de poliţie de pe raza de domiciliu a victimei, în urma unui apel telefonic la ofiţerul de serviciu al secţiei/unităţii de poliţie locale,  a unei solicitări la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 (care poate fi făcută de oricine are cunoştinţă de astfel de evenimente negative), a unei sesizări verbale făcută direct la agentul de poliţie din dispozitivul de siguranţă publică şi patrulare sau se poate sesiza din oficiu.

 

De asemenea, victima trebuie să ştie că poate sesiza cu plângere prealabilă penală organul de cercetare penală sau procurorul. Dreptul de a depune o astfel de plângere are caracter personal şi aparţine părţii vătămate. Plângerea penală prealabilă poate fi depusă şi de un mandatar, caz în care procura trebuie întocmită special pentru acest scop şi trebuie să rămână anexată la plângere pe parcursul procedurilor.

foto: Ziarul Unirea

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.