,, Scenariu roșu ” în Șercaia și Voila

Comitetul Județen pentru Situații de Urgență (CJSU) Brașov a adoptat astăzi Hotărârea nr. 47, privind constatarea depășirii incidenței cumulate de 3 la 1.000 de locuitori a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile, în unitățile administrativ-teritoriale Șercaia și Voila.
Hotărârea nr. 47/17.11.2020 a CJSU Brașov prevede următoarele:
Art.1 În unitățile administrativ-teritoriale Șercaia și Voila s-a constatat depășirea incidenței cumulate de 3/1000 de locuitori a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile.
Art. 2 Începând cu data de 18.11.2020, ora 0:00, în unitățile administrativ-teritoriale menționate la art. 1 se vor aplica pentru o perioadă de 14 zile măsurile prevăzute în H.G. nr. 967 din 12.11.2020, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, precum și măsurile dispuse prin Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brașov nr. 30 din 21.10.2020.
Art. 3 Ținând cont de incidența cumulată a cazurilor de COVID-19, măsurile cuprinse în prezenta hotărâre urmează a fi reevaluate la finalul perioadei menționate la art.2.
Art. 4 Comitetele locale pentru situații de urgență Șercaia și Voila vor asigura punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri și vor dispune măsuri în vederea monitorizării acesteia.
Art. 5 Comitetele locale pentru situații de urgență Șercaia și Voila vor proceda cu celeritate la informarea populației, atât prin mass-media, cât și prin afișaj în locuri publice, cu privire la măsurile cuprinse în prezenta hotărâre.
2048x1365-usrplusbrasov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.