Postul Nașterii Domnului – postul darurilor și al bucuriei

Postul Crăciunului începe cu ziua de 15 noiembrie și ține până pe 24 decembrie inclusiv.

Lăsatul Secului are loc în fiecare an, pe 14 noiembrie.

Însă, dacă această zi cade într-o zi de miercuri sau de vineri, atunci postul începe de pe 14 noiembrie.

Acest post amintește de postul îndelungat al drepților din Vechiul Testament, în așteptarea venirii lui Mesia.

Prin durata lui de 40 de zile, aduce aminte și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai.

La început, nu toți creștinii posteau la fel și același număr de zile, de aceea a fost necesară o uniformizare.

Astfel că, durata Postului Crăciunului a fost stabilită în anul 1166, la Sinodul de la Constantinopol.

 

Potrivit părintelui Ene Braniște, acest post este de asprime mijlocie, asemănător celui al Sfinților Apostoli.

Postul Crăciunului este o pregătire, o sfințire a gândurilor, a trupului și a sufletului nostru.

E nevoie de pocăință, de Spovedanie și Euharistie, citirea Sfintei Scripturi și a scrierilor duhovnicești.

 

E nevoie și de milostenie, după modelul Sfântului Nicolae, serbat în prima parte a postului, pe 6 decembrie.

Postind în acest fel, ne curăţim sufletele şi trupurile şi ne învrednicim să-L primim pe Pruncul Hristos.

Darurile pe care le facem, sărbătorile și colindele specifice acestei perioade ne umplu sufletele de bucurie.

Sursa:doxologia.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.