„Jucărie în pandemie“, bucurie pentru zeci de micuți

De ani buni, Asociația “Doamna Maria Brâncoveanu” din Făgăraș țese fire de filantropie și iubire și în mediul rural. Îndeosebi ținta vulnerabilă de iubire sunt copiii…“, așa își începe mesajul de mulțumire preotul din Văleni, comuna Jibert,pr. Claudiu Popa.  Asta în urma ultimei campanii inițiată de Asociația „Doamna Maria Brâncoveanu“ și Biserica Brâncovenească „Sf. Nicolae“, intitulată „Jucărie în pandemie“. În urma acestui proiect, zeci de jucării au ajuns la micuții din Văleni, Lovnic, Boholț și Bucium.

Zilele trecute, zeci de jucării, donate de făgărășeni în cadrul acestei campanii, jucării care sunt mai ușor de dezinfectat, așa cum cer normele actuale, au ajuns în Văleni, Lovnic, Boholț și Bucium.
„Deși grădinițele sunt dotate cu materiale didactice corespunzătoare, pentru respectarea măsurilor igienico-sanitare actuale, preșcolarii trebuie să se joace cu jucării din plastic, care sunt mai ușor de dezinfectat după fiecare folosire. Părinții au achiziționat, dar nu îndeajuns, și atunci prin bunăvoința Asociației, reprezentată de Doamna Preoteasă Natalia Corlean, și a familiilor cu inimă mare s-a desfășurat Campania #JucărieÎnPandemie. Toate jucăriile strânse au ajuns la Grădinițele din Văleni și Lovnic, cu respectarea măsurilor de distanțare, dezinfectare și igienizare. Vă mulțumim tuturor, dăruitorilor, care ați mers pe principiul: ceea ce dumneavoastră vă prisosește altor copii trebuiește! Este o pregustare a sărbătorii Sfântul Nicolae. Mulțumim din inimă, și să ne trăiți!, că tare ne mai trebuiți!

IMG-20201103-WA0016Mulțumim Asociației, care nu are în vocabular cuvântul:”nu!” Am simțit unda de iubire de fiecare dată, și este lucru mare să dăruiești necondiționat, iar darul să-ți fie ca un mod de viață! Ne înclinăm, și iertați! Mulțumim și doamnelor învățătoare din învățământul preșcolar pentru cooperare, dăruire și responsabilizare. Mulțumim frumos, Nico! Și tu ai fost acolo, ca și ei, iar recunoștința de peste ani are o aromă rară de bucurie!

Le dorim copiilor zile încărcate de imaginație bogată în joaca cu minunatele forme cu miros de polimeri. Apoi, trebuie să știm că un copil care se joacă cu jucăriile frumos este un copil sănătos și va ajunge un adult curios…

Să ne educăm copiii cu jucărele în jocul sănătos!“, este mesajul pr. Claudiu Popa, de la parohia din Văleni.

 

IMG-20201103-WA0014 IMG-20201103-WA0017 IMG-20201103-WA0018 IMG-20201103-WA0019

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.