Încep lucrările la noua sală de sport de la Școala „Ovid Densușianu”

Așteptarea elevilor și cadrelor didactice de la Școala Gimnazială „Ovid Densușianu” a luat sfârșit. Săptămâna viitoare, începe organizarea de șantier pentru construcția noii săli de sport. Astăzi, s-a predat amplasamentul către constructor,  în prezența reprezentanților municipalității, ai unității de învățământ, a proiectantului și a dirigintelui de șantier.

Proiectul este realizat cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Contractul de proiectare și execuție, în valoare de 6,96 milioane de lei, a fost semnat de către Compania Națională de Investiții în decembrie 2019. Demararea lucrărilor a fost amânată din cauza neînțelegerilor apărute între constructor și proiectant, care s-au rezolvat acum, anunță Primăria Făgăraș.

Întreaga suprafaţă construită va fi de 1.045 mp, după un proiect tip, în cadrul subprogramului Săli de sport, realizat prin cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social derulat de Compania Națională de Investiții. Sala de sport are un regim de înălțime P+1. Parterul va fi dedicat sportivilor și activităților pe care le vor desfășura, iar spațiul de la etaj este dedicat spectatorilor.

Clădirea este dimensionată astfel încât să poată fi utilizată pentru mai multe discipline sportive, existând marcaje cu distanțele de siguranță aferente care permit practicarea mai multor sporturi: baschet, tenis sau volei.

Sala va dispune de o tribună cu 100 de locuri, vestiare pentru sportivi și grupuri sanitare pentru public. Aceasta este destinată uzului didactic, dar va putea fi folosită și în timpul vacanțelor sau week-end-urilor. Totodată, sala poate fi utilizată și pentru activități non-sportive de genul celor culturale sau recreative (serbări, prelegeri, expoziții etc.).

Vechea sală de sport de la Școala Gimnazială „Ovid Densușianu” a fost demolată în 2017, în caz contrar risca să se prăbușească. A fost aleasă varianta unei noi clădiri, după ce s-a constatat că reabilitarea celei vechi de 80 de ani ar fi costat mai mult – nu avea fundaţie, era zugrăvită cu humă, iar grinzile și instalația de căldură prezentau probleme.

foto: cni.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.