FĂGĂRAȘ. ACȚIUNI DE PREVENIRE ȘI LIMITARE A INFECTĂRII CU VIRUSUL SARS-CoV-2

  În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului Județului Brașov, au fost desfășurate noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în zona unităților de învățământ, dar și în mijloacele de transport în comun situate pe raza județului Brașov. Astfel de acțiuni au avut loc și în Făgăraș, scopul acestora  fiind acela de a preveni răspândirea virusului Sars-CoV-2, potrivit IPJ BRAȘOV. 

   La acțiuni au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, alături de jandarmi și polițiști locali.

IMG-20201017-WA0004Cu ocazia activităților desfășurate, pe raza județului, polițiștii brașoveni au verificat 181 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă. 

Polițiștii din cadrul I.P.J. Brașov, alături de polițiștii locali, au legitimat aproximativ 2.100 de persoane,  au verificat aproximativ 310 mijloace de transport personae și peste 250 de autovehicule iar pentru abaterile constatate au aplicat aproximativ 330 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 2 sancțiuni pentru fapte de natură economică,  valoarea totală a acestora fiind de peste 21.000 lei.

De asemenea, polițiștii au verificat aproximativ 1.500 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “zădărnicirea combaterii bolilor”.

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Brașov au legitimat 12 persoane,  au verificat 5 mijloace de transport persoane și 39 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină, aplicând 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 lei.

Jandarmii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Burebista Brașov au  verificat 16 locații și au aplicat 1 sancțiune contravențională în valoare de 500 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

   Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forțele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activități de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2.

 Polițistii vă reamintesc de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

Respectați măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a vă proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur!

 

   

Un comentariu la „FĂGĂRAȘ. ACȚIUNI DE PREVENIRE ȘI LIMITARE A INFECTĂRII CU VIRUSUL SARS-CoV-2

  • octombrie 18, 2020 la 7:28 am
    Permalink

    De ce doar in Romania se aplica imediat amenda pentru lipsa mastii ? Intai trebuie sa-l avertizezi verbal pe om….iar daca a doua oara este tot fara masca,il sanctionezi. Imediat hop amenda!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.