Și Ucea a intrat în scenariul roșu

Şcoala din Ucea, Grădiniţa din Ucea de Jos şi Grădiniţa din Ucea de Sus au intrat şi ele în scenariul roşu, de joi, 15 octombrie, după ce localitatea a înregistrat o incidenţă a cazurilor de infectare, cumulate, de peste 3 la mie. Adică, în cazul elevilor şi preşcolarilor, cartea se face pe calculator, timp de 14 zile.
În scenariul roşu, tot de joi, a intrat şi Şcoala 8 din Braşov, după ce au fost confirmate 3 cazuri de coronavirus în unitate, toate 3 la ciclul primar, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov, Valentin Bucur. Decizia a fost luată, deja în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.
În judeţ, la această oră, sunt 28 de unităţi şcolare în scenariul roşu, plus Clubul elevilor din Victoria. „În total, afectaţi sunt 8.179 de elevi şi 430 de cadre didactice din 28 de unităţi şcolare. Acestea doar la unităţile la care s-a trecut integral la scenariul roşu. La acestea s-ar mai adăuga unităţi şcolare în care doar anumite clase au intrat în scenariul roşu, pentru că au avut 1 – 2 cazuri, deci nu au depăşit cele 3 cazuri, şi au rămas în scenariul roşu doar elevii şi profesorii de la clasa respectivă”, a explicat Valentin Bucur.

Unităţi de învăţământ ce Funcţionează în „Scenariul Roşu”  la data de 15.10.2020

1. Prejmer
Colegiul pentru Agricultură şi Industrie Alimentară „Ţara Bârsei” Prejmer
Şcoala Gimnazială Prejmer
Grădiniţa cu Program Normal Prejmer
Şcoala Gimnazială Lunca Câlnicului
Grădiniţa cu Program Normal Lunca Câlnicului

2. Hălchiu
Şcoala Gimnazială Hălchiu
Grădiniţa cu Program Prelungit Hălchi
Grădiniţa cu Program Normal  Satu Nou

3. Drăguş
Şcoala Gimnazială Drăguş
Grădiniţa cu Program Prelungit Drăguş

4. Mândra
Şcoala Gimnazială Mândra
Grădiniţa cu Program Normal Mândra
Grădiniţa cu Program Normal Râuşor

5. Sânpetru
Şcoala Gimnazială Sânpetru
Grădiniţa cu Program Normal Sânpetru

6. Victoria
Liceul Teoretic „I.C.Drăguşanu” Victoria
Colegiul Tehnic „Dr. A. Bărbat” Victoria
Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 1 Victoria
Grădiniţa cu Program Normal Nr. 2 Victoria
Clubul Copiilor Victoria
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Victoria

7. Făgăraş
Colegiul Naţional „Radu Negru” Făgăraş

8. Tărlungeni
Şcoala Gimnazială Tărlungeni

9. Braşov
Colegiul Naţional „Aprily Lajos” Braşov
Scolala Gimnazială nr.8 Braşov

10. Ucea
Scoala Gimnaziala Ucea de Jos
Grădiniţa cu Program Normal Ucea de Jos
Grădiniţa cu Program Normal  Ucea de Sus

Un comentariu la „Și Ucea a intrat în scenariul roșu

  • octombrie 19, 2020 la 7:34 am
    Permalink

    Locuri de parcare nu au? Chiar trebuie sa parcheze masinile la intrarea in primarie?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.