Crosul HOSPICE Aleargă TU pentru EI powered by Miele-  unul dintre cele mai mari evenimente online de alergare de până acum

Am alergat pentru EI și am fost mai mulți ca niciodată: 2.253 de alergători au luat startul la crosul caritabil online organizat de HOSPICE Casa Speranței, ne-au transmis organizatorii competiției.

Oamenii puși pe fapte bune au alergat timp de două zile, fiecare pe unde a putut:  pe munte sau pe plajă, în orașe și chiar pe alte continente, motivați de faptul că fiecare kilometru alergat se va transforma într-o donație de 10 lei din partea sponsorilor.

În Brașov, au fost peste o mie de participanți, iar lor li s-au alăturat comunități mari de alergători de la București, Cluj, Făgăraș, Sfântu Gheorghe, Târgu-Mureș, Timișoara, Iași, până în Dorohoi și Rădăuți.  Au fost mulți oameni care au alergat peste hotare pentru pacienții HOSPICE Casa Speranței, cei mai mulți în Spania și Italia.

Cursa Miele, de 10km a fost cea mai populară în rândul alergătorilor, iar cei mai antrenați au ales chiar să se înscrie la două dintre cursele crosului.

La linia de finish s-au strâns astfel 12.864 de kilometri alergați pretutindeni, pentru care partenerii curselor Miele, Varta, Autoliv și Dräxlmaier donează în beneficiul pacienților HOSPICE Casa Speranței suma totală de 128.640 lei.

Ne-a uimit entuziasmul oamenilor de pretutindeni care au vrut să-și pună energia în slujba binelui. Ne-a copleșit numărul mare de participanți, mult peste estimările noastre optimiste, dar și mesajele emoționante care au curs în tot acest timp. Dincolo de distanțarea impusă de această perioadă de pandemie, a fost un sentiment puternic de solidaritate care ne-a unit”, declară Beatrice Parîng, coordonatoarea crosului Aleargă TU pentru EI.

Cel mai tânăr participant la cros a avut puțin peste 1 an, iar la polul opus s-au aflat alergătorii seniori trecuți de 70 de ani.

Mulți  dintre competitori au ales să se întreacă și în strângerea de fonduri pentru cauza pacienților îngrijiți de HOSPICE Casa Speranței, adăugând astfel aproape 52.000 de lei la suma oferită de sponsori.

Cu ajutorul tuturor acestor oameni minunați care au înțeles să ajute vom putea asigura pentru pacienții noștri copii și adulți 950 de vizite la domiciliu realizate de echipele noastre multidisciplinare. Este un sprijin esențial în această perioadă pentru pacienții noștri atât de vulnerabili în fața bolii dar și a infectării cu virusul COVID-19. Le mulțumim tuturor celor care au înțeles nevoia de a ne fi alături”, susține Mirela Nemțanu, director executiv al fundației HOSPICE Casa Speranței.

Crosul Aleargă TU pentru Ei, powered by Miele, a dat startul ștafetei internaționale The Great HOSPICE Challenge, organizată împreună cu celelalte centre din rețeaua Hospices of Hope din Marea Britanie, Statele Unite, Serbia, Albania, Republica Moldova. În aceste țări vor fi organizate weekend-uri de alergare sau ciclism cu scopul de a atinge 50.000 de km pentru cei 50.000 de pacienți îngrijiți în rețeaua Hospices of Hope. Finish-ul ștafetei va fi pe 10 octombrie, de Ziua Mondială a Îngrijirii Paliative.

Despre HOSPICE Casa Speranţei

HOSPICE Casa Speranței, organizație non-profit înființată în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România și este cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii specializate gratuite de acest tip.

Organizația are două spitale cu servicii integrate, în Brașov și București, echipe mobile în patru orașe – București, Brașov, Făgăraș și Zărnești, șase sedii destinate oferirii de îngrijire paliativă și educație și peste 100 de paturi pentru internare și activități adiacente, destinate îngrijirii persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere. În cei 28 de ani de existență, HOSPICE a adus alinare și speranță pentru peste 35.000 de copii și adulți

Pentru mai multe informații, accesați www.hospice.ro. Ne găsiți pe Facebook și pe Instagram , iar pe Youtube puteți afla povestea HOSPICE și istoria îngrijirii paliative în România.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.