Două proiecte importante, finalizate la Hurez

Două proiecte importante au fost finalizate de curând în satul Hurez iar ieri au fost date în folosință. Unul din acestea este  drumul comunal DC 71, drumul care leagă Hurezul de comuna Recea, drum frecvent folosit de șoferi și nu numai, pentru a scurta distanța de deplasare. Investiția a fost de peste 2 milioane de lei, bani prin PNDL2, de la Ministerul Dezvoltării și a vizat asfaltarea, modernizarea podețelor, pentru tronsonul de drum ce aparține de comuna Beclean, respectiv 1,5 km.

De asemenea, un alt proiect amplu a fost cel de modernizare a Căminului Cultural  din sat.

hurez1„Ieri am fost în satul Hurez, unde am muncit mult, pentru că hurezenii sunt cel puțin la fel de importanți pentru mine ca ceilalți cetățeni ai comunei Beclean. A avut loc darea în folosință a două obiective de investiții, de o importanță  majoră pentru comunitate, recent finalizate. Vorbim de drumul Comunal DC71, Hurez- Iași, care a fost asfaltat, s-au finalizat lucrările, este marcat, o lucrare bine făcută și care deservește comunitatea. De asemenea și Căminul cultural din Hurez este renovat. Am terminat lucrările și de acum se poate folosi de către cetățenii din Hurez. Îi invit să vină într-un cămin cultural nou- nouț, cu lucrări de bună calitate, pentru că și acest lucru este la fel de important pentru mine, cu bun gust, cu gresie, faianță, vopsele, de bună calitate“, ne-a spus Claudiu Motrescu, primarul comunei Beclean.

Proiectul a fost în valoare valoare de 1,5 milioane lei și a fost realizat cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, prin PNDL2.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.