Cetatea Făgărașului își va recăpăta strălucirea de altădată 

Cetatea Făgărașului, singura fortificație din țară înconjurată de apă, cu o istorie de peste 600 de ani, a intrat de patru luni în renovare. 5 milioane de euro a obținut Primăria Făgăraș de la Uniunea Europeană. Proiectul „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural al municipiului Făgăraş – Cetatea Făgăraşului”,  presupune lucrări de consolidare, restaurare, conservare şi punere în valoare a întregului ansamblu arhitectural. Principala modificare ce vizează completarea aspectului de castel fortificat din perioada de glorie a secolului al XVII-lea este reprezentată de construirea a două poduri din lemn, dintre care unul mobil. La finalizarea restaurării, va fi singura cetate din România care va avea un astfel de pod.

Cele mai importante lucrări din ultima jumătate de secol

Pe lângă bogăția naturală cu care a fost înzestrată Țara Făgărașului dată de munții cei semeți cu peisajele și unicitatea lor, Cetatea Făgărașului, edificiu central al zonei noastre și printre cele mai bine conservate din lume, reprezintă una din atracțiile pentru sute de mii de turiști care vizitează anual monumentul din centrul Făgărașului. Nu mai este un lucru neștiut faptul că una din șansele reale de dezvoltare a zonei noastre o reprezintă turismul. Dar pentru ca această cetate să dăinuie în continuare peste veacuri este nevoie ca noi, cei de acum, să o conservăm, nu doar să o valorificăm. De-a lungul timpului, la cetate s-au făcut astfel de lucrări de conservare, însă cele mai mari din ultimii 50 de ani se desfășoară chiar în zilele noastre. În urma unui proiect cu fonduri europene, în valoare de 5 milioane de euro, câștigat de Primăria Făgăraș, la Cetatea Făgărașului au demarat în urmă cu câteva luni lucrări importante, menite să redea castelului strălucirea de altădată.

WhatsApp Image 2020-09-21 at 10.28.24 (1)Cererea de finanțare am depus-o în toamna anului 2016, iar pe parcursul celor trei ani și jumătate a fost făcută evaluarea proiectului, pe urmă s-a semnat contractul, a fost scos la licitație, iar toată perioada aceasta a fost necesară pentru a fi desemnat constructorul. După cum se vede, constructorul și proiectantul fac o echipă foarte bună, iar lucrările de la cetate se desfășoară într-un ritm susținut. Vorbim de încadrarea în graficul de execuție și de asemenea, de calitatea lucrărilor. Această investiție nu este una foarte mare, ca și valoare, dar este foarte importantă datorită faptului că această cetate este considerată o bijuterie a Țării Făgărașului, obiectiv care atrage turiști, ceea ce înseamnă că segmentul de dezvoltare economică  din domeniul turismului depinde foarte mult de aceasta. În următorul exercițiu financiar, am pregătit ca fișă proiect să fie restaurată întreaga cetate. Aceasta prevede zidurile care nu au putut fi incluse în primul proiect și tot ceea ce mai trebuie restaurat, pentru ca pe o perioadă de 50 de ani să nu se mai facă intervenții“, ne-a declarat Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.

Lucrările nu sunt unele obișnuite pentru că vorbim de un monument istoric, iar paralel cu aceste lucrări se face și supraveghere arheologică. De asemenea, multe din lucrări se execută manual, tocmai pentru a se putea realiza și descărcarea arheologică, în urma căreia deja s-au descoperit importante piese pentru istoria Făgărașului.

WhatsApp Image 2020-09-21 at 10.28.24Primele lucrări au fost la rețele, s-au săpat șanțurile pentru rețelele de apă pluvială și apa menajeră din curtea exterioară. S-a coborât nivelul de călcare la curtea exterioară, concomitent cu supravegherea arheologică. S-a intervenit pe curtină, adică pe zona dintre cele două ziduri de apărare și acolo s-a decopertat și s-a coborât nivelul de călcare, s-a îndepărtat stratul de iarbă. La fostele grajduri princiare, acolo unde vor fi amenjate atelierele de creație și depozitele muzeului, s-a scos în principal tot pământul până la un nivel destul de jos, cam la 3,7 m și conform spuselor constructorului, s-au scos circa 1000 de tone de pământ doar din acea zonă. Bastionul de sud-vest și bastionul de nord-vest au fost decopertate până la boltă și la gurile de aerisire de la cazemate. S-a scos tot pământul, s-a făcut armarea acestor bolți, peste care se va realiza un sistem de protecție împotriva umidității și de întărire a structurii de rezistență a celor două bastioane. S-a demarat în același timp restaurarea zidului exterior de apărare și a zidului celor două bastioane , cel al Cuptorului și cel al Toboșarului, de la intrare și s-au început lucrările la acoperiș. Zidurile au fost tratate atât împotriva mucegaiului și  creșterii ierbii și vegetației pe acestea și totodată a fost aplicat un strat protector pentru a nu permite apei să stea pe cărămidă, pentru ca în timp cărămida să nu se macine. Tot zidul este tratat și la fel bastionul. Acoperișul este realizat în proporție de 15%, pentru că s-a realizat jumătate din partea de nord a castelului, împreună cu cele trei turnuri: Turnul Negru, Turnul Pestriț și Turnul Thomory. S-a pus astereală, s-au înlocuit toți căpriorii care au fost distruși și s-a creat acel sistem de aerisire, care a lipsit înainte.Urmează lucrările la pod“, ne-a spus Elena Băjenaru, managerul Muzeului Cetății Făgărașului.

Cele două poduri de peste lac, dar și „Drumul de Stajă“, atracțiile cetății

Chiar dacă toate lucrările sunt foarte importante pentru conservarea și punerea în valoare a Cetății Făgărașului, cele mai spectaculoase pentru vizitatori vor fi cele două poduri construite peste lacul cetății, dar și refacerea „Drumului de Gardă“.

Cele mai importante obiective din cadrul proiectului, cred eu că sunt cele două poduri care vor fi spectaculoase. Cel de pe latura de nord și cel de pe latura de est, care are o deschidere de 4 metri, va fi mobil. Ca și spații expoziționale, va fi Bastionul de sud-vest unde vor fi trei săli de expoziție dedicate Gărzii Cetății și vor fi spații de ateliere de creație pentru copii și nu doar pentru ei. Până acum, turiștii nu au avut acces pe curtină, iar acolo va fi Drumul de Strajă, așa cum era el odinioară, acela se  va reconstitui. Se va intra și în interiorul bastionului cu paie, cel de nord-vest, pentru că accesul nu este permis în momentul acesta din cauza faptului că nu prezintă siguranță turnul și coborându-se nivelul de călcare al curții exterioare și interioare senzația este că Cetatea s-a înălțat foarte mult. Dar punctele forte ale proiectului sunt cele două poduri, care vor fi spectaculoase, ele fiind deasupra luciului apei, unul va fi rabatabil, iar atunci lebedele se vor putea înota în voie pe lac. Și faptul că se face un drum de strajă este ceva unic. După știința mea, nicio cetate medievală din țara aceasta nu are un drum de strajă pe zidurile de apărare și nici șanț. Noi suntem unica Cetate din sud-estul Europei care are un șanț de apărare și care este exact așa cum era în secolul XVII“, ne-a mai spus Elena Băjenaru.

În momentul de față, 90 de muncitori lucrează la Cetatea Făgărașului, pe diferite fronturi.

„Avem pe șantier 90 de oameni și intenționăm să mai aducem zidari, pentru că aici e foarte mult de lucru. Noi am demarat aproape pe toate obiectivele lucrări. Acum suntem cu lucrarea undeva la 14%. Până la finalul anului, vrem să terminăm atelierele meșteșugărești ca și structură, dacă vremea e bună și putem să lucrăm până la sfârșitul lui noiembrie. Vrem să terminăm podul de pe latura de nord, ca să dăm flux vizitatorilor pe acolo. Vrem să balastăm toată curtea, inelul 2. Deja am început balastarea pe latura de este și sud și vrem să finalizăm zidăria și pe latura de sud și pe cea de nord, la exterior“, ne-a spus  Vasile Ciulea, coordonatorul proiectului.

Proiectul „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural al municipiului Făgăraş – Cetatea Făgăraşului” presupune lucrări de consolidare, restaurare, conservare şi punere în valoare a întregului ansamblu arhitectural. Investiția pentru transformarea celui mai vizitat obiectiv turistic din Țara Făgărașului are valoarea de 29.106.349,95 de lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 21.369.616 lei.

Foto: Cristi Ramba/Muzeul Țării Făgărașului

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.