LANSARE DE CARTE – „ANOTIMPURI”

„Anotimpurile“ Elenei Morar s-au relevat în fața prietenilor Cărții din Țara Făgărașului, sub egida Bibliotecii Municipale „Octavian Paler“, în toată plenitudinea lor. Acest volum editat în acest an, întru reflecție și meditație adâncă asupra rosturilor existențiale, și-a găsit menirea de a fi dezvăluit tuturor celor care o cunosc pe autoare.

Doamna profesor de biologie, Elena Morar a activat în cenaclurile literare „Dealul Melcilor” – Brașov; „Amurg Sentimental” – București; dar a fost și membră a Coralei „Sargeția” – Deva, 2004 -2007, 2011-2013 și a Corului Catedralei „Sf. Nicolae” – Deva.

Autoarea se remarcă printr-o activitate publicistică remarcabilă. În volumele publicate se regăsesc plachete și poeme în proză: Versuri I, II – Bulgari de rouă, Infinite Ceruri, Crăiasa Sânzienelor, Flori și ADN, Sculpturi Genetice, Anatomia Cuvintelor, Zăpezile Poemului, Rădăcini de Cer, Lumea Copilăriei, Anotimpuri.

În poemele sale cu iz liturgic, cu multiple dimensiuni temporale  descoperim o deschidere spațială a Țării Făgărașului, în care Lumina și Cuvântul sunt puncte de reper în viețuirea noastră, a tuturor.

lansare1Vocea lirică străbate în poemele Anotimpurilor, „hotarele timpului”: „O, de am ști zborul nostru, am fi ca fluturii în crânguri. Am trece peste/ hotarele timpului și ne-am sătura de / Cer! O, Tu, mărturisire! O, Tu, spovadă care vindeci totul până în / unghere! O, Tu, Taină care ne faci liberi!” O, Tu, Mărturisire!”

Viața spirituală a cetății înrădăcinată în scrierile Sfinților Părinți întru cunoașterea lui Dumnezeu, i-a fost Elenei Morar trepte spre desăvârșire. Volumul cu tentă filocalică accede spre dobândirea virtuților, „rod al gândului atârnat de marginea stelelor”.

Unde este „duhul credinței, acolo este esența vie”, spune Steinhardt. În acest sens, poemele Elenei Morar înglobează o teopoetică împărtășită cititorilor cărții. (Pr. Prof. dr. Ciprian Valentin Bîlbă)

În „Preludiile” sale, Ernest Bernea pledează pentru Lumina ce înveșnicește: ”A fi în lume, înseamnă a participa la armonia universală și la marele proces al creației. Lumea mea, a ta și a tuturor, este deosebită și totodată una, este arborele prin care trece aceeași sevă a lumii întregi”. Descoperim în volumul „Anotimpuri”, editat de Elena Morar, o bucurie a spiritului „însetat de permanențe”, o „blândă așezare în tihnă” a rostirii, cu rădăcini în „vatra casei”. Călăuză îi sunt „candela, credința, iubirea de neam”, „sfintele oseminte”. Rostirea urmează „modelul celest al lumii”. Cuvintele însele „sunt rostirile inimii, gândurile minții, emoțiile, dorul, iubirea, speranța, bunătatea, mila, smerenia, dragostea….” (Prof. Viorica Bica)

Artistul plastic Ioana Solomon, fiica autoarei, coautoare a volumului Mărturii peste timp – pricesne, colinde, troițe și ilustratoarea volumului Anotimpuri a relevat importanța  Frumosului în viața creștinului și recunoștința pentru tot ceea ce i-a dăruit mama sa.

Preț de-o clipă, te rog să ieși din vacarmul zilei, al grijilor, al priorităților! Respiră și privește în jur! Simte aerul, vezi culorile naturii, oamenii! Este Creația lui Dumnezeu!

  De mă voi sui în cer, Tu acolo ești. De mă voi coborî în iad, de față ești. De voi lua aripile mele de dimineață și de mă voi așeza la marginile mării Și acolo mâna Ta mă va povățui și mă va ține dreapta Ta. (Psalmul 138,8-10).

Las-ți pașii să urmeze vocea sufletului. El este avid de frumos, de armonie, de muzică… Te vor duce …. într-o biserică, într-un muzeu, într-o bibliotecă, într-un parc….

Cititorule din Țara Făgărașului pășește pe pământul încărcat de istorie, a cărei inimă reverberează în cetate! (Prof. Elena Morar)

(Coordonatorul bibliotecii, bibliotecar Raluca-Maria Bucur)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.