Volum de muncă imens la DSP Brașov. Telefoanele sună odată la cinci minute
La Braşov, 20 de asistente medicale din şcoli și grădinițe au fost detaşate la DSP, potrivit stirileprotv.ro, Elena Strateciuc, asistentă, operator call-center, declarând: „Sună tot timpul. Oamenii ne disperă, dar trebuie să avem răbdare, pentru că ei sunt agitaţi şi mânioşi că nu ştiu ce şi cum să facă”.
Dr. Andrea Neculau, directorul DSP Brașov, a precizat pentru sursa citată: „E o interfaţă între noi şi public, în aşa fel încât personalul epidemiologic să se ocupe de anchete. Nu poţi să termini ce ai început dacă sună telefonul la 5 minute”.
La DSP Braşov, așa cum s-a relatat, 10 oameni au avut de făcut într-o zi 130 de anchete epidemiologice. Una singură poate dura o zi întreagă. Depinde cu câte persoane s-a întâlnit cel infectat.
Pe marginea acestui subiect, Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, a comentat: „Gândiţi-vă că una este să gestionezi 300 de anchete epidemiologice, după numărul de cazuri, într-o zi, sau 1.200. Noi am detaşat în toate aceste DSP-uri tot ce a însemnat medicina şcolară din judeţele respective. Eu zic că în acest moment au personal suficient”.