Sfântul Ilie, aducătorul de ploi

Creştinii îl prăznuiesc anual, în 20 iulie, pe Sfântul Mare Proroc Ilie Tesviteanul. Originar din Tesba (Tesva) Galaadului, Sf. Ilie Tesviteanul a fost unul dintre cei mai mari proroci ai Vechiului Testament, numit adesea „omul lui Dumnezeu”. Activitatea lui profetică s-a desfăşurat în secolul al IXlea î. Hr., fiind prezentată în două dintre cărţile Vechiului Testament: Cartea a treia a Regilor, cap. 17-19 şi a patra a Regilor, cap. 12. Vrednicia lui s-a arătat în curajul cu care a mustrat fărădelegile regelui Ahab şi ale soţiei sale, Isabela, în minunile pe care le-a săvârşit (învierea fiului văduvei din Sarepa Sidonului, înmulţirea făinii şi a undelemnului din casa femeii sărace). Măreţia prorocului se dovedeşte şi în lupta pe care a dus-o împotriva cultului idolatru şi a preoţilor lui Baal şi Aşerei; prin jertfa adusă pe muntele Carmel, când viţelul aşezat pe jertfelnicul udat din belşug cu apă s-a aprins şi a ars, ca răspuns al lui Dumnezeu la rugăciunea stăruitoare a lui Ilie, în urma acestei minuni reaşezând cultul Dumnezeului celui adevărat: „Dumnezeul care va răspunde cu foc acela este Dumnezeu”. Pentru credinţa şi viaţa lui curată, Dumnezeu a hotărât ca Ilie „să nu guste moartea” şi de aceea l-a răpit la cer, dăruindu-i un car şi cai de foc şi viaţa veşnică. Prorocul Ilie este deopotrivă cinstit de evrei şi de creştini. Este singurul profet din Vechiul Testament care apare alături de Moise, pe Muntele Tabor, la Schimbarea la Faţă a Domnului Iisus Hristos (Matei, 17.3). Potrivit profetului Maleahi, înainte de sfârşitul lumii, Ilie va veni iar pe pământ:. „Iată că Eu vă trimit pe Ilie prorocul, înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare”. În ziua prăznuirii sale, creştinii îl roagă pe Sfântul Ilie să îi apere de secetă, de foamete, de bolile cele aducătoare de moarte şi să le dăruiască lor „buna întocmire a văzduhului” şi toată „îmbelşugarea roadelor pământului”, întărindu-i în dreptate, credinţă şi viaţă curată, ca să se învrednicească de fericirea Raiului.

Sântilie este mai mult temut decât iubit

Potrivit etnografilor, cele mai spectaculoase sărbători și practici tradiționale dedicate Soarelui și focului sunt grupate în calendarul pastoral la miezul verii, acolo unde patronează Sântilie, un adevărat Helios pentru plaiurile carpatice. Există multe legende legate de Sfântul Ilie și puterile sale miraculoase. Se spune că în cer Sfântul Ilie cutreieră norii, fulgeră şi trăsneşte dracii cu biciul său de foc, pentru a-i pedepsi pentru răul care l-au pricinuit. Şi, pentru că dracii înspăimântaţi se ascund pe pământ prin arbori, pe sub streaşina caselor, în turlele bisericilor şi chiar în trupul unor animale, Sfântul Ilie, aflat într-o căruță trasă cu cai de foc, trăsneşte năprasnic, pentru a nu-i scăpa nici unul dintre ei. Se spune că Sfântul Ilie umblă mereu și întreabă când e ziua lui, pentru a arunca pe pământ fulgere și trăsnete sau potop de foc (arșiță). De aceea, Dumnezeu îi ascunde lui Ilie data exactă. Credința populară spune că la Sfântul Ilie morții se întorc din nou în gospodării. Mărul este pomul Sf. Ilie, de aceea nu se mănâncă mere noi până în această zi. Oamenii adună copiii în jurul merilor și îi lasă să culeagă câte fructe doresc, spre bucuria sufletelor răposaților. Tradiția mai spune că dacă nu sunt duse la biserică primele fructe, atunci copacii nu vor mai rodi în anul viitor. Se dau de pomană mere, plăcinte cu miere și dovlecei. Coliva se face, din această zi, cu grâu nou. Dacă va tuna în ziua aceasta, toate alunele vor seca, iar toate celelalte fructe vor avea viermi. Se mai spune că de Sf. Ilie este bine să mănânci boabe de grâu nou, cu lapte și miere, pentru a avea și la anul recoltă bogată. De Sf. Ilie, femeile duc la biserică busuioc și-l pun la iconostas. La sfârșitul slujbei, îl iau și îi dau foc, iar cu cenușa lui se freacă în gură copiii, când au bube. La revărsatul zorilor, se culegeau ierburi de leac, care se duceau apoi acasă și se puneau la uscat la umbră, pe prispă sau în cămară. Înaintea acestei sărbători se încheie obiceiurile de invocare a ploilor. Sf. Ilie este considerat și patronul apicultorilor: de aceea, se strânge mierea din stupi, se duc fagurii la biserică spre binecuvântare şi se împart de pomană. În această zi nu se lucrează de teama pagubelor (trăsnete, ploaie, grindină).